Si-mi pare asa de bine, de-mi vine sa me urc pepereti si sa fac alpinism indoors. Unde ramasesem? Ca mi-e lene sa ma duc inapoi in blog, am stresiune si n-am timp...
Sa-mi urlu parerile cu voce tare...poate e mai bine sa urlu in soapta, ca oricum nu ma baga nimeni in seama.
Traiesc intr-o tara in care nimic nu poate fi schimbat. Deci, nici eu nu pot fi schimbata, asa fucked up, cum sunt.
Nu pot sa ma plang. Traiesc in Romania. Sunt fericita. Deci, I'm crazy.
In fiecare zi, vad aceleasi lucruri. Aceeasi oameni. Nu ma plictisesc, dimpotriva.
Cu ce sa incep?
In fata bisericii, cersetori, care canta aceeasi litanie taraganata, subtire: "Imi dat si mie un ban, ca mi-e foame...", "Ajutati o biata fata necajita...", si care se incheie, invariabil, cu "sa va ajute Dumnezeu si Maicuta Domnului". Trec pe langa ei, incerc sa par indiferenta, dar nu-mi iese. Atunci, imi caut o expresie faciala de persoana nervoasa si grabita, spun: "N-am", cu o voce grava si trec mai departe. Odata, chiar era sa calc un cersetor, care statea intins pe o parte exact pe unde trebuia sa trec eu.
La cativa metri mai incolo, o hoata de meserie (care sigur stie si cea mai veche meserie din lume). Imi masoara cu interes poseta (cam voluminoasa, din cauza unor caiete studentesti), se vede ca nu-i place paltonul meu, stil shobolan mort, de biblioteca, si trece mai departe.
Un tip murdar, cu salopeta, ma masoara si el din priviri, si trece mai departe, ca nici lui nu-i convine stilul meu, jumatate vintage, jumatate urban camouflage.
Cam asta vad in fiecare zi. Si nu mai am chef sa scriu. Mi-e somn. Noapte buna.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu