Se apropie Sfintele Paşti...

şi, cu ocazia aceasta, le urez sărbători fericite tuturor cititorilor mei. Să primească în suflet lumina Învierii, să se bucure de fiecare clipă şi să aibă parte numai de bine.

Scenă

Undeva, într-o încăpere întunecoasă. Două personaje, pe jumătate ascunse de cortină, cu chipurile luminate difuz, vorbesc aproape în şoaptă, dar destul de tare ca să poată fi auzite. Pot fi doi bărbaţi, sau un bărbat şi o femeie. Îi voi numi, convenţional, 1 şi 2.

1 (grav, încercând să-şi ascundă zbuciumul): Voi pleca la război mâine.
2 (calm, aproape ironic): Războiul nu-i acolo unde-l cauţi. E în tine.
1 (nedumerire prefăcută): Cum m-aş putea lupta cu mine însumi, fără să mă pierd?
2 (la fel de calm): Ai putea să te câştigi...
1 (rece): Să fiu eu şi învingător, şi învins, şi pradă?
2 (neliniştit, speriat de întorsătura pe care a luat-o discuţia): Nimic din toate astea să nu fii. Să fii doar tu, liber.
1 (căutând în minte înţelesul cuvântului): Şi ceilalţi soldaţi ce vor face, când vor vedea că nu sunt în mijlocul lor?
2 (neliniştit, scormonind după un răspuns, prin hăurile minţii): Vor face ceea ce ştiu. (pauză)
1 (zâmbind): Oare vor şti ce fac?
2 (ermetic): Asta nu pot să ţi-o spun eu.
1 (inutil): Dar cine?
2 (vizibil enervat): Nu ştiu!
1 (ironic): Tocmai tu, care ai toate răspunsurile, nu ştii... (revenind)Nu ştii nici cine eşti, nici încotro te îndrepţi...
2 (acum, vesel): Nici de unde vin...
1 (rupt de rol, natural): Are piesa asta vreo finalitate?
2 (încă jucând, fără să se concentreze): Nu, dar are un final...
1 (îşi dă pălăria jos de pe cap): Chapeau!
2 (obosit, zâmbeşte doar de complezenţă): Nu ştiu pentru cine...
1 (fără replică): Pentru mine şi pentru prestaţia mea.
2 (ironic): Poţi să te şi pupi.
1 (serios, acum; îşi dă seama că a făcut un gest deplasat): Parcă aveam de jucat o piesă, nu ţi se pare?
2 (ironic): Şi de purtat un război... în conştiinţa ta...
1 (se dă jos de pe scenă, boxează cu propria umbră): Cu umbra...
2 (tenebros): Se apropie sfârşitul....
1 (la fel): lumii...
2 : ...scenei...
1 : ...căderii...
2 : Nu, acum începe căderea.
Scena se clatină. Cele două personaje dispar încet, într-un nor de fum. Se vede un foc proiectat pe cortină. Apoi, se aude zgomot de ploaie.

SFÂRŞIT

Pro şi contra-fragmente de talk-show imaginar

Spaţiu: o televiziune oarecare, cu o siglă foarte cunoscută. Decor: un studio întunecat, cu pereţi negri, canapele albastre, alungite, mese joase, albe, prelungi. Iluminaţie: câteva surse discrete, focalizate pe chipurile participanţilor la emisiune. Invitaţi: D.D.-un tânăr poet arhicunoscut, ER!N. Moderator: un scriitor, încă tânăr, lipsit de faimă, dar extrem de inteligent şi de insinuant. Să-i spunem R.C.
R.C. : Bună seara. Astăzi, vă vom vorbi despre creaţie, dar nu despre creaţia divină, ci despre creaţia artistică. Alături de mine, în studio, se află D.D.-poet, autorul cunoscutelor volume de versuri (urmează o înşiruire de titluri), ER!N. Pentru început, aş dori să lansez o ipoteză, pe care dumneavostră, invitaţii mei, o veţi confirma sau o veţi contrazice. Observ că, în lumea de azi, artiştii au renunţat la creaţie şi au trecut la re-interpretare. Artistul nu mai este un homo faber, e un maitre recycleur al realităţii imediate.
D.D: Artistul e un Dumnezeu, privat de cer, rămas la capitolul Facere. Căci geneza oricărei opere literare, genesis de novo este, în şapte sau mai multe zile.
ER!N: Creaţia nu-i dată omului, e numai a lui Dumnezeu. Ceea ce numim noi, convenţional, creaţie, nu e decât o imitare a realităţii. A crea presupune a pleca de la un nimic pre-existent-adică, de la o non-existenţă originară, şi a plăsmui totul. Or, artistul întotdeauna a avut în faţă o lume. A putut să o privească şi să o cunoască. A imitat-o şi apoi, după mimesis, a început să o re-interpreteze. Deci, artistul nu e decât un om, care nu creează, ci doar imită creaţia divină.
D.D: Artistul creează şi este cel ce este. Poate spune oricând: Eu sunt cel ce sunt.
ER!N: Da, dar datorită cui este? Nu a venit pe lume prin sine şi pentru sine. A fost şi el creat.
D.D: De către un Dumnezeu caricatural, care s-a temut să rămână în lume printre semenii lui, creaţi.
ER!N: Dumnezeu nu are a se teme de oameni. Ei au clipa, Dumnezeu are veşnicia.
D.D: Artistul poate să facă veşnicia din clipă, aşa cum Dumnezeu a făcut pe Adam din lut.
ER!N: Clipa e de la Dumnezeu. Şi veşnicia tot de la El e. Eternitatea nu se poate plăsmui, se primeşte în dar.
D.D: De la un Dumnezeu care şi-a pierdut puterea nu se primeşte nimic. Eternitatea se smulge din clipă.
ER!N: Şi clipa ce e? O parte de veşnicie. E ceea ce noi desprindem din neant, ca să putem vedea şi simţi dincolo de noi înşine...
D.D: Artistul pleacă, întotdeauna, de la sine. Sinele e Brahman, Brahman este Atman...
ER!N: Sinele e totul. Fără Dumnezeu, totul este nimic.
R.C: Văd că discuţia noastră a deviat spre alte teritorii, interzise de altfel. Să ne întoarcem de unde am plecat...
ER!N: Nu contează de unde am plecat, important este unde vrem să ajungem. Din câte am văzut, generaţia noastră de artişti se îndreaptă spre nicăieri.
D.D: Nu, se îndreaptă spre ei înşişi. Nasc din duh, fără sămânţă.
ER!N: Nu nasc, doar avortează idei.
D.D: Nasc idei originale.
ER!N: Nu. Nasc idei care au trecut de mult în exitus. Învie morţi, adică...nu, îmbălsămează idei în descompunere.
D.D: Orice se naşte, gustă moartea.
ER!N: Da, şi caută atât cât trăieşte, gustul învierii. Căci arta e o înviere.
D.D: Eu o cunosc ca pe o crucificare.
ER!N: Şi asta. Dar mai mult înviere, din durere şi din patimă.
D.D: Parcă spuneai că porneşte din realitate.
ER!N: Patima şi durerea sunt adevărate. Le trăieşte şi le simte oricine. Artistul doar le atinge, apoi le transformă.
D.D: Deci, creează.
ER!N: Nu, doar transformă. Dacă parafrazăm pe Lavoisier, putem spune că artistul nu pierde nimic, nici nu creează nimic. Doar transformă.
D.D: Şi Dumnezeu a transformat tina în trup...
ER!N: Trupul tot de tină a rămas, şi în tină se va întoarce.
D.D: Se va înălţa...
ER!N: Niciodată. Căderea lui va fi spre înălţarea sufletului.
D.D: Si creaţia? Spre înălţarea cui?
ER!N: A cugetului.
D.D: Sufletul nu e cuget?
ER!N: Nu, e ceea ce face cugetul să fie.
R.C: Aţi început să divagaţi. Ţin să vă reamintesc că tema noastră de azi era creaţia.
ER!N: De azi, de mâine, de poimâine, de când o mai fi... Deci: ce numim noi creaţie e doar re-interpretare. Re-naşterii îi spunem, oare, naştere?
D.D: Baţi câmpii cu graţia dumitale feminină, ER!N.
ER!N: Sunt total lipsită de graţie, D.D.
D.D: Da, dar câmpii tot îi baţi.
ER!N: Cu ce-s vinovaţi câmpii, să-i bat eu?
R.C: Spaţiul alocat emisiunii...
ER!N: Nu s-a redus, e tot acelaşi. Timpul alocat emisiunii e pe sfârşite.
D.D: Deci, cum rămâne?
ER!N: Rămâne cum am stabilit (zâmbeşte).
D.D: Ironică, la fel ca întotdeauna.
R.C.(stăpaânindu-şi un zâmbet): La revedere, stimaţi telespectatori.

Vis

După ce m-am ameţit cu două pahare de vin-unul, de vin roşu, adunat de pe ici şi de pe colo, şi unul de vin alb, băut dintr-o suflare,dintr-un pahar de plastic, într-o bucătărie ultraliliputană-am adormit instantaneu.
Am şi visat ceva foarte confuz. Parcă eram într-un decor de fotografie, pe o câmpie de pixeli verzi. La dreapta mea-un preot în haină roşie, la stânga, unul identic, imbrăcat, însă, în galben. În faţa mea, fostul meu prof de desen, cunoscut pentru excesele bahice, acum, în dublu exemplar. Două mâini îmbătrânite, gri, ţineau în faţa mea o carte veche, cu foile înnegrite de vreme, cu o grafie stranie. Trebuia s-o citesc pe toată. Cuprindea tot felul de sfaturi şi de aforisme, numerotate. Nu mai reţin acum decât numărul 15-Nu contează de unde ai plecat, important e unde vrei să ajungi.
M-am trezit, şi, de fapt, nu m-am trezit. Am fost mahmură toată ziua. Am spus tuturor cum mă simt, şi de ce mă simt aşa. Culmea e că am început să şi învăţ-cu multă pasiune şi dăruire, nu glumesc.
Sper să nu mă trezesc prea repede, că oricum am mult de învăţat.

Azi...

Victorii şi gânduri limpezi. Atâta frumuseţe... Atâta linişte...

Scenariu absurd

Deasupra norilor, era tăcere. Sub nori-zgomot de motoare. Ea-pe motocicleta albastră, cu jante de aluminiu (asta pentru că nu avusese bani să-şi ia jante de crom). Ţinea piciorul pe frână, de parcă s-ar fi temut să pornească. Alături, el, pe o Yamaha roşie, o sorbea pe ea din ochi.
Ea îşi punea peste pletele blonde o cască, asortată la culoarea motocicletei. Îşi punea şi el casca lui.
Niciodată nu porneau din pole position. De data asta, ea accelerase şi trecuse înaintea lui. El, concentrat, cu gesturi măsurate, urmărea să nu facă nicio greşeală pe pistă. Ea era preocupată doar de viteză, nu se gândea niciodată la tehnică.
El rămăsese mult în urma ei. Un alt motociclist încercă s-o depăşească. Ea acceleră mai tare, pierdu direcţia şi intră într-un parapet.
Se trezi la spital. Se ridică din pat, zbură prin fereastra închisă, apoi se risipi, ca un abur.
Deasupra norilor, apăru un chip de femeie, care fu repede şters de vânt.

Renuntare

...la el, dar nu la ceea ce am luat de la el. Sau nu la el, ci la ceea ce este rau in el.

Plictisita, obosita si satula...

... de o viata altminteri foarte plina de evenimente, incep sa scriu azi, asa, nici nu stiu de ce. Din automatism sau din plictiseala. E o duminica tipica, epuizanta; azi trebuie sa-mi pun la punct toate datoriile. Nu stiu nici eu cum o sa ies la liman.
Ziua asta sta sub semnul lui "nu stiu", la fel ca toate zilele mele. Eu, care cautam neprevazutul cu obstinatie, acum ma feresc si ma pierd in calcule si in masuratori. Nu mai vreau sa risc nimic-asta inseamna, desigur, sa risc totul, sa pierd totul.
N-am chef sa mai incalc nicio conventie. Simt nevoia sa traiesc dupa reguli precise. Sa-mi fie viata o ecuatie cu solutiile la vedere. Nu mai vreau necunoscute.
Doresc sa creez eu insami enigme. Sa fiu o enigma pentru ceilalti si pentru el, mai ales.
Viata mea, asa cum o cunosc ceilalti, e fie goala, fie plina de evenimente tinute departe de ochii lor. Nu ma deranjeaza sa-i tin pe toti in suspans. Imi place sa fiu plina de surprize.
Si el e ca o cutie cu surprize - creierul lui e cutia Pandorei, pe care o deschid eu. De acolo, ies toate relele pamantului. Din pacate, intra inapoi.
Si eu, pentru el, ce sunt? Nimic mai mult decat o fata care-l tulbura si-l zapaceste, pana ramane fara cuvinte? Sau cineva enervant si insistent, care-l respinge tot timpul?
Nu vreau sa stiu. Caut pe altcineva. Cu sufletul, insa, il caut pe el. Oricat de mult as incerca sa flirtez, sa fiu pentru ceilalti ce sunt pentru el, nu reusesc. Il iubesc? Sau, poate, nu?
Poate e doar un atasament maladiv de tot ceea ce este el, sau de ceea ce se arata sa fie. Sper sa nu iubesc doar aparenta....
Si sper...

One giant leap for me,

One small step for the mankind. Azi, am facut un mare pas, in afara carapacei mele. I'm not shy anymore, vorbesc mult, cant, glumesc, cu toate ca viata mea e la fel de nashpa ca inainte. Inca mai ascult rock si scriu continuu. O sa mai iau o pauza lunga de blogging, pentru ca m-am apucat si de invatat (nerdy me!!), sper sa nu-mi duca nimeni lipsa prin blogosfera.

Catharsis

In colt, lumina tremura, plapanda, hranindu-se cu carnea de ceara alba a lumanarii. Apoi inghitea din intuneric, fara sa-l poata desface de peretii odaii. O pala de vant o rasturna pe covorul cu flori, din care nu avea sa mai ramana decat scrumul negru. Cu puteri noi, lumina, devenita flacara, imbratisa peretii, cu toata dragostea si cu toata patima. Voia sa mistuie intunericul care ii imbracase. Simti cum inghite bucati intregi de scandura. Voi sa se opreasca, dar lemnul moale, de brad, ii atata pofta. Astepta o picatura de ploaie, care sa-i curme viata. Cand cuprinsese acoperisul, ii cursera doua lacrimi rosiatice, care ii patrunsera in inima. Din mormanul de scrum si moloz, un suflet de fum subtire se inalta spre soare.

Letargie

Stau, nu fac nimic, doar absorb muzica, si scriu. Postarea anterioara, in care se poate recunoaste stilul lui Arisme, n-are la origini nicio intentie parodica. E doar un exercitiu. I was only playing dress-up, using Arisme's clothes. Sper sa nu se supere Arisme, ca n-am facut-o spre batjocura, ci spre lauda ei.... Mie nu-mi reuseste, in niciun caz.
Nu pot fi decat ceea ce sunt, chiar daca incerc sa ma pun in locul altcuiva. Pot purta o masca, dar doar pentru putin timp, si mi-e intotdeauna prea stramta, sau prea larga.
Nu am chef de nimic, si nu am aproape nimic de facut. Nu vreau sa incep ceea ce as putea sa termin. Asta e. Las blogul in aer si ma apuc de lucruri mai serioase.

Citadina

Dincolo de asfalt, se adancea zgomotul tramvaiului, tot mai departe de urechile calatorilor, acum stravezii, lasand in urma lor dare de lumina, ca niste melci. Ochii lor se cufundau in soare, apoi, aprinsi, se stingeau in marea de iarba, care statea sa sece. Semintele isi omorasera picatura din mijloc si asteptau, sterpe, sa capete foc de sub pamant, sa se lepede de coaja si sa se inalte deasupra, in albastru. Uitasera de mult sa cladeasca marea verde, odihna ochilor intunecati de flacara. Dormeau numai ca sa vada, in vis, aprinderi de cristale verzi.
Prinsa in diamant, Elisya se cauta pe sine, dar nu-si gasea decat chipul mort, in miile de oglinzi, care-i sfasiau fiinta. In stralucirea de fier a sinei, vedea tot ceea ce lasase in urma, toate oglinzile orasului, rasfrante. N-avea sa le topeasca, nici sa-si faca din ele cheie pentru diamantul fara usi si fara ferestre, ci doar sa taie lumina si sa petrunda inapoi, in ochiul carbonizat al celui care o privise, pana atunci.

A murit Sabin Balasa

Dumnezeu sa-l odihneasca pe cel care, dupa ce a daruit trupuri de cer fiintelor de huma, a trecut in albastru, dincolo de galaxii. S-a despartit de sinele sau pamantesc; mainile lui s-au facut aripi subtiri. Deasupra norilor, a inceput, din nou, sa zugraveasca umbrele de pe pamant. Umbrele au inceput, apoi, sa zboare, spre pamantul care le nascuse, demult. Printre pasii pierduti, zborurile umbrelor s-au incarcat de lacrimi...

High Hopes

Si in suflet, si in playlist.
http://www.youtube.com/watch?v=8ioavsW0tgI
Se anunta un aprilie plin de sperante si de avanturi. Pe alocuri, se vor inregistra averse de tristete. Temperaturile minime si maxime vor depasi orice asteptari.
Prognoza pe aprilie se incheie aici. Ramane de vazut daca se va adeveri.

Azi, ma veti cunoaste mai bine,

my dear readers. Imi voi dezvalui chipul adevarat. Pe de-a-ntregul.
Ma veti vedea, nuda, cu tot trupul daruit privirilor voastre, celor care ma cititi si ma iubiti.
Fanteziile si dorintele voastre vor capata o forma omeneasca, neidealizata, neascunsa de haine. Imi veti vedea intreaga frumusete, aici, pe blog.
Ma veti vedea intinsa pe un pat, senzuala, gata sa primesc mangaierile voastre virtuale, si gata sa va dau si voua multa, multa dragoste...
Sunt foarte tandra si dulce. Am un suflet cald, si un trup si mai cald. Ma veti vedea indata...Dati click.
http://www.flickr.com/photos/hourann/488056465/

1 aprilie

N-am pacalit pe nimeni azi. Nici macar pe mine.