The Closest Thing to Crazy....

...you have ever been? It's been today, o, happy day, after a "grasse matinee", lasting till 11 AM. You have endured their laughter and their constant teasing, properly dressed in half an uniform, then, you headed to the doctor's office, with a giant, defiant smile on your face, struggling with no success to deal with a life-threatening pain. You couldn't see any doctor, though, as he/she was closing. So, you went home instead, where the fresh potatoes were eagerly waiting for you to cook and eat them. So, you decided to fulfill their destiny, by placing them inside a small pot and covering them with a transparent, classy lid, after you had drowned them in water. Merciful and kind-hearted as you are, you left them alone on the cooker, went on a date with your PC, then, had a long conversation on the phone. As you heard the turmoil in the kitchen, you started to worry. There must have happened a catastrophe, all right. More precisely, a huge flood, on the floor, on the cupboard, and on your spotless cooker, threatening to extinguish the weak flame.

Im Just a Little Bit Caught in the Middle

Life is a maze, love is a riddle. Cunoaştem melodia, iar ritmul ne revine în minte de la sine, deus ex machina mental, surogat de soluţie pentru probleme adânci, la suprafaţa cărora am putea pluti, până am atinge linia care desparte cerul de mare.
De ce zic desparte, când uneşte?
Să ne întoarcem în labirint. Încercând să mi-l imaginez, nu mă îndepărtez prea mult de imaginea convenţională, comercială şi digerabilă, cu pereţi albi, texturaţi astfel încât să semene cu nuca de cocos de pe prăjituri, cu inimioare roşii, atârnând graţios de panglici roz; în centrul lui, plasez un mare premiu, surpriză, şi pentru mine, şi pentru...cine mai are timp de pierdut să-l caute.
Love is a riddle; nu mă grăbesc să dezleg ghicitoarea; pentru fiecare om de pe lumea asta, răspunsul e altul. Şi pentru mine, e deschis. La fel şi pentru tine.

Blogsport

Caloriile se ard vertignos şi ireversibil, pe măsură ce degetele aleargă din ce în ce mai repede pe tastatură (de la 10 litere/minut la 20...), nervoase, neobosite. De la succesiunea sinaptică, se ajunge la suprapunere; muşchii lombricali se contractă şi se relaxează ritmic, hematiile galopează prin capilare, transpiraţia se scurge în valuri.
Rezultatul, la pauză, 0-0. Premiul: o nouă postare about nothing.

Another Day at the...

...chain reaction trouble site, a.k.a. home, bittersweet home, where peace, quiet and solitude are always there for you. Until morning comes, rushing its shine on the tired windows, indirectly telling you to wake up.
In a hurry, you have enough time for a fight with the iron, that refuses to make your shirt smooth, at a decent temperature; as you turn the button, you hear a sizzle that could have been pleasant, if you were in the kitchen, in front of a frying pan full of raw goods; you smell the danger of losing the important wardrobe item, so you stop a little, enough to drop the hot iron on the floor, where happens to be a green plastic bag; you quickly grab the iron, fortunately, before it cots itself in melted plastic; you silently contemplate the poor injured green bag you'd bury in the junkyard.
Your sorrow is meant to be short lived; you have to dress up and leave your safe spot. Scared of the trouble to come, you contemplate the rain; you're brave enough to face it without the help of the umbrella.

I want to Break Free

...and I've got the key. În buzunarul stâng, mai precis. Cam greu de întins mâna, ce-i drept, când ai multe de făcut. Mai bine te gândeşti că încă nu e momentul; te prefaci că-ţi ajunge spaţiul, că te desfăşori exact la dimensiunile tale reale, că eşti cu adevărat tu...

Wish You Bad Luck....

Or that's what you wish to yourself, every second that you have available for thinking about other things than thoroughly sweeping the blueish tile floor or dusting that wood patterned surface of paper. Like you can't get enough, especially after such a day...
You wake up late in the morning-you're close to hitting the barrier between morning and afternoon, yet, you sleepwalk from the bedroom to the bathroom, you precariously follow the daily hygienic ritual, trying desperately to remove the last spots of drowsiness of your mind. Yet, you go on sleepwalking, feeling that the carpets are made of colourful savanna weeds, long enough to hide you. You open the door, close it behind you, lock it, then check its resistance once or twice, shortly before forgetting all your automatic gestures and wondering whether your door is too welcoming for burglars.
As you head towards a place where you would spend all your money, you get your eye caught on a book, shining behind an innocuous vitrine. You can't wait to make it yours, so you engage into a short, yet intense fight with the zippers of your purse, then, with the stubborn pink wallet, you take out two, maybe three banknotes, while a beggar-looking man asks the shopkeeper for another pack of cigarettes. You wait, patiently, fall asleep again, then grab the book that has become yours. You encounter resistance, you pull it harder from the hands of the half-old woman, who asks you again for money. Though you allow yourself to scream "What???", you obediently give her the money, walk away, full of anger, designing an intricate vengeance plan that includes grenades/zippos on fire/newspaper torches/throwing rocks etc. You try to calm yourself down, think about your wrong deeds, that may have been punished by this easy to avoid loss, can't help imagining the poor improvised thief dead, with the money spread across her chest.
In front of a building, which is, for you, the center of the universe, you meet an old friend, who has an interesting manner of speaking. Tired as you are, you partly listen to her, approve her arguments, feel happy for her newly discovered reason for pride. You'd like to get involved, yet, you are busy recovering a lost night. You are not even trying to make an impression, though you fit the vaunting type on a daily basis. She gets hungry, buys some olive bagels, offers me one, despite my resistance. She eats, and you conscientiously follow her; suddenly, you take a close look at the inside of the bagel; you discover that someone has picked his/her nose and left the debris in the filling. Not very keen on swallowing epithelial cells, coated with a thick bacterial layer, you remove the corpus delicti, along with a piece of bread, eat the rest, in spite of feeling an incessant urge to throw up.
You refuse to eat all day; you have won the match with your hunger. Finally, you'd be able to stick to your diet; you are very close to happiness.

Tatiana Stepa, Briefly Remembered

First comes love, then comes pain...

Şi dacă se întâmplă invers? După o îndelungată gestaţie, urmată de chinul concentrat în câteva ore al naşterii, abia atunci, iubirea păstrată undeva, într-un colţ de inimă, se va revărsa întreagă asupra noii fiinţe.
Nu vreau să devin sentimentală, apologia suferinţei dătătoare de viaţă pare să nu-şi aibă locul pe un blog condimentat cu umbrele unor evenimente mondene, sau ale unor morţi celebre - oportunităţi de rating, btw, de captatio malevolentiae, ale căror roade, sub forma comentariilor acide, nu s-au arătat încă. Nu vreau să cad în tezism, da tare-mi place mie să divaghez şi să mă joc aiurea.
First comes love, then comes pain, în ordinea logicii absolute, mai puţin în reclama de la iaurtul Muller sau cam aşa ceva: Pleasure...mmmm...where is the pain? Dacă am putea să savurăm la nesfârşit dragostea, cred că ne-am pune aceeaşi întrebare. Or WE'D TAKE THE PLEASURE FOR GRANTED.

Nu am chef azi...

N-am chef de nimic, şi mă încurajez cu obositul ,,tomorrow is another day,, , that could be the first day of the rest of my life, dacă nu mai pun la socoteală ziua asta pierdută.

Audio Killed the Video Star...

Fix după mult-aşteptatul concert al Madonnei, la care, din p[cate sau din fericire, poate, nu am ajuns decât via television waves, m-am trezit şi eu că am un blog în comă profundă, cu mare nevoie de resuscitare. Cum ultima postare din iunie, care era să fie bomboana de pe coliva blogului, avea în prim şi singur plan imaginea divei blonde, creţe, câştigătoare in the fight against old age, m-am gândit să scriu şi ceva impresii despre show-ul importa(n)t zilele trecute.
Ce-i drept, cronica momentelor proaste s-a făcut demult, şi eu n-am de gând să le compilez aci.
Scanând rapid, din privire, cele câteva înregistrări, difuzate muritorilor de rând la TV, m-am crezut, pentru câteva clipe, una din puţinele femei dăruite de natură cu X-ray vision: chiloţi, chiloţi, iar chiloţi...şi nu la o prezentare de lenjerie intimă-deşi se poartă showurile multifuncţionale. No symmetry in the dance-oi fi dat, din greşeală, peste vreun performance de alt gen... Aceleaşi mişcări reciclate-că doar anul ăsta mişcarea de reciclare a fost en vogue, cu surle şi trâmbiţe, aceleaşi melodii remixate, vechi iubiri îmbătrânite, prost fardate, ucigătoare de nostalgie.
La Isla Bonita s-a transformat în La Isla Gitana, Uh-Uh,asezonată cu răgete orgasmice, peste sonorul şi aşa obosit...era firesc să urmeze pledoaria pronondiscriminare. aici, no comment from me...just the video...

Ressurection

...of a blog, serving as a disposal facility for the loudmouth in charge of annoying people, making them feel miserable and getting them bored o death. After having totally enjoyed a British-humour style holiday, with sunburns, sudden summer colds, unpaid work and vigourous kicks in the receiving end, I am in the mood for writing ... I mean, throwing away some old stuff...memories...sweet old days, long lost, never to be recovered again...
... and of a nasty persona, wandering around in the blogosphere, looking for victims. All volunteers are welcome, no matter the age, sex and location.
Have an awful time.

On the road...

Underwear in plain sight, triumphantly designed, blond hair hanging above and underneath a hat that seems to come from the lingerie, plus old age in pink glaze, no glory blaze to come up with.
This is Madonna! behold! taste her red, grease-flavoured lips, before you go further.

I've had enough of...

living, blogging, whatsoever, synonyms or not, boring, or straightforward exhausting both.

Zi în mozaic

Alb-negru; albastru-oranj; verde-roşu; galben-violet; alternanţe de culori din părţile opuse ale cercului, venind la îngreunarea refacerii curcubeului de sticlă spartă, destrămat anume, în căutarea singurei culori pierdute în spectral, însă contopită în alb, ca singură urma de impur, ascunsă în deplinătate, la limita perceptibilului. Cădere liberă până la un punct, contrară unui deus ex machina, a cărui efigie e coarda elastică, produsă de ectoplasme ultrasupersubtilizate, din a căror împletire rezultă imanenta nimicnicie, aidoma topicii postmoderne. Şi, după, cădere în tandem, sub apusuri estompate, de forma măştilor Kabuki, încremenite în dans.
La margine de chipul meu, alte feţe, în contraste dulci, ritmate de pete; cinetism fără senzaţia de ameţeală amplificată de progresii în adâncime, dar curgând în stereotipie, fluvii de autokineză. Mâini încolăcite, şerpuind pe trunchiurile din raiurile închipuite, unde Eva s-a pietrificat, după ce mărul i-a alunecat din mână; picioare alergând, în cadenţa inimii, spre ţinte şterse subit din ochi; supratemporale opriri, germinând mişcare.
Scris febril, ca un fel de stop-cadru, dar, de fapt, mai mult limitare şi concentrarea mişcării prin alte raportări între planuri, în vârful peniţei, ca pe acoperişul răsturnat al lumii, după escalade la minut-currente calamo.
Viteză, nervi, ochelari posomorâţi, umbriţi de câte o lacrimă fugară; datorii neîmplinite nici măcar în al doisprezecelea ceas, dar cu speranţa de ştergere definitivă, după limpezirea gândurilor. Şi amurg. Fără de înşelare.

Viziuni

Trec străzile pe sub oameni-străzile, imense benzi rulante, desfăşurându-se înainte, înapoi, de la copacul 20 până la copacul 209, cu aceeaşi viteză, urmând să accelereze la 50 pe oră după copacul 300, singurul reper important, dotat cu cititor de coduri de bare. Bip scurt, apoi scurt bip, prelungite la nesfârşit, întru imitarea sirenei salvării fără destinaţie, după care zgomot mare şi ţipăt amestecat, înecat în bip-bip-bip-bip-bip-refren delirant postum. Sângele se spală automat, rămăşiţele de carne pulverizate mecanic se pierd în sol.
Se şterge din baza de date: 224553, 890678, 567888, dimpreună cu celălalt număr, secret, care s-a permanentizat, marele simbol al tranzacţiilor, efectuate din Singapore până în Urali. Se şterge...
444356: după scanare, imagine; în urma dezintegrării, doar 444356: reciclat: 444252, pentru a fi aplicat următorului. Detenţie fără lanţuri, fără ziduri: cu baterie....
Minunata lume nouă: fără, fără, fără...descreată....liberă...în topire liberă.

N-am mai postat nik de nu-ş când

şi-mi vine să urlu, at least în scris, de fericire şi de altele... Era să-mi declar blogul mort, şi să mă duc la starea civilă să-mi scot de sanchi un certificat de deces, aşa, ca să-mi motivez toate absenţele de semestrul ăsta şi de semestrul viitor şi de toate celelalte semestre ale vieţii mele. Să mă declar şi pe mine socially dead.

Nu ştiu de ce n-am mai scris. Nu caut să mă justific, mai ales pentru că am 0 cititori, pardon, 1, că pe mine nu m-am numărat, şi, în faţa mea, parcă n-am curaj...
Oricum, mi-ar fi utilă o scutire de blogging, numai că nu cunosc niciun medic destul de dus cu pluta să-mi dea aşa ceva. Doar nu-mi iau concediu medical de la un job liber asumat, din care nu câştig nimic. Să profit de AdSense? Nici vorbă! Nu fac reclamă la nimic din ceea ce n-am lucrat cu mâinile mele.
Adevărul e că m-am schimbat. De la o inconsecvenţă crasă am trecut la alt stadiu, mai avansat, de indiferenţă totală. Faţă de mine. Facă alţii ce vor cu persoana mea, care numai proprie şi personală nu e...nu le mai zic nik. S-o creadă ei că pot să mă schimbe. Accept orice sfat legat de modă-nu ştiu să traduc fashion advice în română.
Ţin sus şi tare că nu ştiu nimic. Lumea nu mă crede. I-aş întreba pe ceilalţi ce ştiu. Ce mi-ar răspunde? Nimic. Deci, suntem toţi egali, în ceea ce priveşte...nu ştiu cum se spune...afirmaţia bruscă despre propriile cunoştinţe...răspunsul la CE ŞTII?
Nu mai ştiu să scriu, la 21 de ani, am ajuns într-un stadiu de copil...stadializarea dezvoltării nu se mai aplică la mine...poate pentru că mi-am găsit o nouă dragoste. Dar despre dragoste şi alte tâmpenii, în episodul următor.