Viata noua

Cladita pe temeliile vechii vieti. Cu acelasi suflet - dezbracat, insa, de o camasa prea stramta si lipsita de culori - urban camouflage, pentru oamenii unui mic oras mare, in care traiesc. Cu aceeasi privire-taioasa, bisturiu de disecat fiecare fiinta cu care se incruciseaza.
Viata noua, irosita in reverie. Si in contemplarea propriului dezastru. Cu luciditate (???necaracteristica), cu seninatate (invatata sau (re)descoperita) si, mai ales, cu zambet larg (ridendo castigat vitam-sa fie acuzativ? sau nominativ? ca in latina "castigare" nu e la diateza reflexiva).
Fiecare zi e o flacara de iad (care-mi deschide-sper-drumul spre un rai pe care-l doresc cu toata fiinta, dar de care ma sfiesc sa ma apropii). Ii privesc stralucirea si nu ma pierd in arsura.
Cine stie....poate exista si o pedagogie a durerii. O vindecare a inimii prin suferinta. Sau o voluptate a suferintei, a urcusului anevoios, printre spini (care sfasie carnea, si care nu cunosc nici mila, nici indurarea) si prin spini, pe pietre taioase, prin rapi care se prabusesc sub greutatea celui care urca, mereu, neistovit, spre fericire.
Sau poate ca fericirea nu este, ci este doar anticipatia fericirii, care naste bucuria.
Deci, ca sa adun tot ce-am spus pana acum, as putea spune (de ce atata nehotarare, si atata "poate", in locul lui "este"?) ca noua mea viata e un fel de viata veche reciclata, dar impregnata de fericire.
Iar mi-am pierdut pamantul de sub picioare. Plutesc liber prin blogosfera (si nu mi-e frica de cadere). Trec de la un stil la altul, cu o usurinta de care ma mir si eu. Dar nu ma mai sperii.
Azi e 9 martie, trist si incarcat cu nori de ploaie, care ameninta sa se reverse. Un soare anemic-inca auriu, fara caldura, doar cu un fel de zambet, daca ar fi sa-l antropomorfizez.
Printre blocurile gri, nimic altceva decat asfalt, la fel de gri (principiul asorte-ului). Nori gri...si ....ce mai urmeaza? Soare gri....
Si eu, cu bluza gri, in fata unui PC cu multe nuante de - ati ghicit - gri...
Am nevoie de natura, ca sa devin....
Ce? Pot sa devin? Sau trebuie doar sa fiu?
Numai ca natura e prea departe. Aici, n-am parte decat de o versiune condensata, artificiala chiar - iarba putina, ronduri de flori pline de praf si de fumul masinilor, cativa copaci, care isi asteapta sorocul de taiere. Daca nu merg eu la munte...
Nu vine muntele la mine. Ca nu-s Mahomed.
Am citit filosofie azi (se vede, se simte, se aude prin blog). Si ascult Pink Floyd-High Hopes. Simt nevoia s-o si impart...dar mai bine cautati pe youtube, gentle readers, even though you may not be so gentle after all.
Bine, dau un link....
http://www.youtube.com/watch?v=8ioavsW0tgI
inutil de altfel.