Catharsis

In colt, lumina tremura, plapanda, hranindu-se cu carnea de ceara alba a lumanarii. Apoi inghitea din intuneric, fara sa-l poata desface de peretii odaii. O pala de vant o rasturna pe covorul cu flori, din care nu avea sa mai ramana decat scrumul negru. Cu puteri noi, lumina, devenita flacara, imbratisa peretii, cu toata dragostea si cu toata patima. Voia sa mistuie intunericul care ii imbracase. Simti cum inghite bucati intregi de scandura. Voi sa se opreasca, dar lemnul moale, de brad, ii atata pofta. Astepta o picatura de ploaie, care sa-i curme viata. Cand cuprinsese acoperisul, ii cursera doua lacrimi rosiatice, care ii patrunsera in inima. Din mormanul de scrum si moloz, un suflet de fum subtire se inalta spre soare.