Scenă

Undeva, într-o încăpere întunecoasă. Două personaje, pe jumătate ascunse de cortină, cu chipurile luminate difuz, vorbesc aproape în şoaptă, dar destul de tare ca să poată fi auzite. Pot fi doi bărbaţi, sau un bărbat şi o femeie. Îi voi numi, convenţional, 1 şi 2.

1 (grav, încercând să-şi ascundă zbuciumul): Voi pleca la război mâine.
2 (calm, aproape ironic): Războiul nu-i acolo unde-l cauţi. E în tine.
1 (nedumerire prefăcută): Cum m-aş putea lupta cu mine însumi, fără să mă pierd?
2 (la fel de calm): Ai putea să te câştigi...
1 (rece): Să fiu eu şi învingător, şi învins, şi pradă?
2 (neliniştit, speriat de întorsătura pe care a luat-o discuţia): Nimic din toate astea să nu fii. Să fii doar tu, liber.
1 (căutând în minte înţelesul cuvântului): Şi ceilalţi soldaţi ce vor face, când vor vedea că nu sunt în mijlocul lor?
2 (neliniştit, scormonind după un răspuns, prin hăurile minţii): Vor face ceea ce ştiu. (pauză)
1 (zâmbind): Oare vor şti ce fac?
2 (ermetic): Asta nu pot să ţi-o spun eu.
1 (inutil): Dar cine?
2 (vizibil enervat): Nu ştiu!
1 (ironic): Tocmai tu, care ai toate răspunsurile, nu ştii... (revenind)Nu ştii nici cine eşti, nici încotro te îndrepţi...
2 (acum, vesel): Nici de unde vin...
1 (rupt de rol, natural): Are piesa asta vreo finalitate?
2 (încă jucând, fără să se concentreze): Nu, dar are un final...
1 (îşi dă pălăria jos de pe cap): Chapeau!
2 (obosit, zâmbeşte doar de complezenţă): Nu ştiu pentru cine...
1 (fără replică): Pentru mine şi pentru prestaţia mea.
2 (ironic): Poţi să te şi pupi.
1 (serios, acum; îşi dă seama că a făcut un gest deplasat): Parcă aveam de jucat o piesă, nu ţi se pare?
2 (ironic): Şi de purtat un război... în conştiinţa ta...
1 (se dă jos de pe scenă, boxează cu propria umbră): Cu umbra...
2 (tenebros): Se apropie sfârşitul....
1 (la fel): lumii...
2 : ...scenei...
1 : ...căderii...
2 : Nu, acum începe căderea.
Scena se clatină. Cele două personaje dispar încet, într-un nor de fum. Se vede un foc proiectat pe cortină. Apoi, se aude zgomot de ploaie.

SFÂRŞIT