Pro şi contra-fragmente de talk-show imaginar

Spaţiu: o televiziune oarecare, cu o siglă foarte cunoscută. Decor: un studio întunecat, cu pereţi negri, canapele albastre, alungite, mese joase, albe, prelungi. Iluminaţie: câteva surse discrete, focalizate pe chipurile participanţilor la emisiune. Invitaţi: D.D.-un tânăr poet arhicunoscut, ER!N. Moderator: un scriitor, încă tânăr, lipsit de faimă, dar extrem de inteligent şi de insinuant. Să-i spunem R.C.
R.C. : Bună seara. Astăzi, vă vom vorbi despre creaţie, dar nu despre creaţia divină, ci despre creaţia artistică. Alături de mine, în studio, se află D.D.-poet, autorul cunoscutelor volume de versuri (urmează o înşiruire de titluri), ER!N. Pentru început, aş dori să lansez o ipoteză, pe care dumneavostră, invitaţii mei, o veţi confirma sau o veţi contrazice. Observ că, în lumea de azi, artiştii au renunţat la creaţie şi au trecut la re-interpretare. Artistul nu mai este un homo faber, e un maitre recycleur al realităţii imediate.
D.D: Artistul e un Dumnezeu, privat de cer, rămas la capitolul Facere. Căci geneza oricărei opere literare, genesis de novo este, în şapte sau mai multe zile.
ER!N: Creaţia nu-i dată omului, e numai a lui Dumnezeu. Ceea ce numim noi, convenţional, creaţie, nu e decât o imitare a realităţii. A crea presupune a pleca de la un nimic pre-existent-adică, de la o non-existenţă originară, şi a plăsmui totul. Or, artistul întotdeauna a avut în faţă o lume. A putut să o privească şi să o cunoască. A imitat-o şi apoi, după mimesis, a început să o re-interpreteze. Deci, artistul nu e decât un om, care nu creează, ci doar imită creaţia divină.
D.D: Artistul creează şi este cel ce este. Poate spune oricând: Eu sunt cel ce sunt.
ER!N: Da, dar datorită cui este? Nu a venit pe lume prin sine şi pentru sine. A fost şi el creat.
D.D: De către un Dumnezeu caricatural, care s-a temut să rămână în lume printre semenii lui, creaţi.
ER!N: Dumnezeu nu are a se teme de oameni. Ei au clipa, Dumnezeu are veşnicia.
D.D: Artistul poate să facă veşnicia din clipă, aşa cum Dumnezeu a făcut pe Adam din lut.
ER!N: Clipa e de la Dumnezeu. Şi veşnicia tot de la El e. Eternitatea nu se poate plăsmui, se primeşte în dar.
D.D: De la un Dumnezeu care şi-a pierdut puterea nu se primeşte nimic. Eternitatea se smulge din clipă.
ER!N: Şi clipa ce e? O parte de veşnicie. E ceea ce noi desprindem din neant, ca să putem vedea şi simţi dincolo de noi înşine...
D.D: Artistul pleacă, întotdeauna, de la sine. Sinele e Brahman, Brahman este Atman...
ER!N: Sinele e totul. Fără Dumnezeu, totul este nimic.
R.C: Văd că discuţia noastră a deviat spre alte teritorii, interzise de altfel. Să ne întoarcem de unde am plecat...
ER!N: Nu contează de unde am plecat, important este unde vrem să ajungem. Din câte am văzut, generaţia noastră de artişti se îndreaptă spre nicăieri.
D.D: Nu, se îndreaptă spre ei înşişi. Nasc din duh, fără sămânţă.
ER!N: Nu nasc, doar avortează idei.
D.D: Nasc idei originale.
ER!N: Nu. Nasc idei care au trecut de mult în exitus. Învie morţi, adică...nu, îmbălsămează idei în descompunere.
D.D: Orice se naşte, gustă moartea.
ER!N: Da, şi caută atât cât trăieşte, gustul învierii. Căci arta e o înviere.
D.D: Eu o cunosc ca pe o crucificare.
ER!N: Şi asta. Dar mai mult înviere, din durere şi din patimă.
D.D: Parcă spuneai că porneşte din realitate.
ER!N: Patima şi durerea sunt adevărate. Le trăieşte şi le simte oricine. Artistul doar le atinge, apoi le transformă.
D.D: Deci, creează.
ER!N: Nu, doar transformă. Dacă parafrazăm pe Lavoisier, putem spune că artistul nu pierde nimic, nici nu creează nimic. Doar transformă.
D.D: Şi Dumnezeu a transformat tina în trup...
ER!N: Trupul tot de tină a rămas, şi în tină se va întoarce.
D.D: Se va înălţa...
ER!N: Niciodată. Căderea lui va fi spre înălţarea sufletului.
D.D: Si creaţia? Spre înălţarea cui?
ER!N: A cugetului.
D.D: Sufletul nu e cuget?
ER!N: Nu, e ceea ce face cugetul să fie.
R.C: Aţi început să divagaţi. Ţin să vă reamintesc că tema noastră de azi era creaţia.
ER!N: De azi, de mâine, de poimâine, de când o mai fi... Deci: ce numim noi creaţie e doar re-interpretare. Re-naşterii îi spunem, oare, naştere?
D.D: Baţi câmpii cu graţia dumitale feminină, ER!N.
ER!N: Sunt total lipsită de graţie, D.D.
D.D: Da, dar câmpii tot îi baţi.
ER!N: Cu ce-s vinovaţi câmpii, să-i bat eu?
R.C: Spaţiul alocat emisiunii...
ER!N: Nu s-a redus, e tot acelaşi. Timpul alocat emisiunii e pe sfârşite.
D.D: Deci, cum rămâne?
ER!N: Rămâne cum am stabilit (zâmbeşte).
D.D: Ironică, la fel ca întotdeauna.
R.C.(stăpaânindu-şi un zâmbet): La revedere, stimaţi telespectatori.