mai demult, dar, pentru că atunci n-am avut timp să scriu, încep azi. Am petrecut Paştele la fel ca toată lumea, am abuzat de tot felul de mâncăruri, de parcă mi-aş fi făcut provizii, pentru un timp de foamete. Aproape am plâns, m-am lăsat purtată de tot felul de emoţii contradictorii. Acum, îmi revin, încet, dar sigur. Am atâtea planuri, şi nu ştiu cum am să le îndeplinesc. Aş avea nevoie de un sprijin, pe care nu l-am cerut niciodată până acum. Sunt confuză, obosită, hăituită aproape. Când mă gândesc că nu am reuşit să fac nimic din ce mi-am propus, mă deprim.
Aştept o schimbare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu