Fără să fi ştiut de moda emo, ei bine, am fost şi eu odată, nu prea demult, o emo-kid deprimată, antimanelistă, antirock, antifashion, antilux, antijunk food, antifun, anti-life în general. Cred că eram singura emo din şcoală şi din oraş pe atunci. Ştiu că desenam într-un stil foarte macabru şi plângeam mai tot timpul. Îmi doream şi o operaţie estetică, visam să fiu top-model (90-60-90, cum n-am fost, nu-s, nu voi fi), citeam (şi trăiam) tragedii.
Acum, după ce am trecut de faza emo-depressed a vieţii mele, îi simpatizez pe emo-kizii de azi. Chiar îmi plac frezele lor rebele, făcute cu drujba şi cu flexul şi călcate cu fierul (pe bune că mi-aş face şi eu, aşa, din spirit de frondă). Machiajul lor, ce să zic, e la fel de întunecat ca gândurile care le trec prin cap (şi care mi-or fi trecut şi mie, în perioada mea emo). Şi piercingurile? (nu mi-aş face, I don't want any needless needlestick injuries). Cred că prevestesc sau amână the final bleeding.
Nu vreau să-mi bat joc de emos, nici să le dau sfaturi. Le-aş spune: Get a life! No matter how much you hate life.
Cu asta, am încheiat postarile pe azi. La final-o melodie, bonus:
http://www.youtube.com/watch?v=VIPJ7pokw00
Embrace-A Glorious Day (what I wish you, my beloved readers).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu