Nimic nou

Doar ceva pete în soare, semnalate de o conştiinţă care creşte discret, dar dureros, în spatele unui comportament delirant şi haotic (doar nimeni nu poate sări peste umbra lui, nu?). Oboseală multă, din prea multă inactivitate fecundă totuşi (e vorba aici de pagini întregi de nimic, nimic, nimic, ex nihil... să zicem că am reinventat supa primordială, prin lungi consilieri cu nişte particule îndărătnice de amoniac, care nu voiau să devină ioni de amoniu). Şi telegrafie în poliloghie. Sau invers....
Ştiu că sunt pe drum, în direcţia bună, doar sensul e greşit. Dacă aş merge cu spatele, poate voi ajunge la destinaţie. La timp, de data asta.