Scenă

Decor dinamic, uşor de schimbat, din carton şi hârtie pictată; poate fi şi deteriorat. Trebuie să dea senzaţia de fals şi de fragil, totodată. Lumină slabă, care să se intensifice haotic,să se şi stingă la intervale neregulate. Cortina va cădea în plin act, brusc, sau, din contră, foarte lent, se poate opri la jumătate, ca să se ridice apoi cu scărţâit. Pe scenă, două personaje cară lighene cu apă, pe care le varsă, din viteză, pe scenă. Pot fi femei, bărbaţi, copii. Un personaj mătură de zor, împrăştiind praful până în sală. Convenţional, cel cu mătura va fi numit A. Ceilalţi, corespunzător, B şi C.

A (cântând ceva cunoscut, mătură, în colţul lui. Nu va spune nimic, doar va privi lung la cei doi care discută cu patimă, în timp ce aleargă de colo-colo cu ditamai lighenele).
B (perpetuum mobile uman): Mai la mjloc! Mai la mijloc! Hai o dată!
C (încetinind): Mijlocul e acolo unde ne vom întâlni.
B (schiţează un zâmbet): Atunci, nu ne vom întâlni nicodată la mijloc, tu ai tendinţa să ieşi în afară.
C (obosit, dezamăgit, caută să se oprească de tot): Fie cum zici...
B (concluzie): Oricum, în viaţa asta nu ne vom încrucişa.
C (aude cuvântul viaţă, are o grimasă de dezgust pe figură, apoi cade într-o adâncă tristeţe): Da, căci viaţa asta nu-i făcută să te mişti în ea. Ea te învârte, cum învârt copiii titirezul pe masă, pe urmă, te duce pe margine şi-ţi dă drumul în gol, spre zdrobirea ta.
B (încearcă să nu se contamineze de starea lui C): În jurul titirezului, aerul vibrează. În jurul oamenilor, lumea se mişcă.
C (a prins ideea): Da, nici unul, nici altul....(se opreşte; caută prin buzunare, de parcă ar vrea să găsească un gând, două pe acolo)...nu mişcă nimeni singur pe lumea asta. Şi viaţa e...
B(întrerupe furtunos): Ceva ce nimeni nu poate atinge cu gândul. Dă-le-ncolo de consideraţii generale, e inflaţie, din cauza creierelor spălate bine, care nu mai au altceva de făcut decât să gândească.
C (şocat de paradox, însă destul de aprig): Viaţa e prea scumpă să fie trăită; de nu va fi pusă pe raft, pentru a fi conservată, se va risipi...
B (aducându-şi brusc aminte de ceva): Am citit şi eu destul despre paranoia (face o figură satisfăcută). Cuprinde destule, omniprezentă, omnipotentă, pentru totdeauna...
C (ţipând): Aluzii se pot face destule, dar în definitiv şi la urma urmei, doar câţiva aleşi cunosc ce e viaţa.
B (parafrază ironică evidentă): Dintre care cel dintâi eşti tu.
C (stăpânindu-şi ce greu furia): Adevărul despre...
B (scrie cuvinte obscene pe perete şi i le arată lui C; totuşi, vor trebui cenzurate, cu puncte de suspensie)
C (continuă, nervos): ...viaţă e că trebuie păstrată pentru mai târziu...
B (vădit ironic): Ca Romanţele pentru mai târziu ale lui Minulescu, care se încadrau, de fapt, perfect în epoca lor, fiindcă timpul avea o breşă de forma lor.
C: Exact.
B: N-ai înţeles. Fetuşi formolizaţi să ne facem, dacă ni-i oprit să fim oameni. La vitrine cu noi!
C: Nu spuneam să nu mai creştem.
B: Creşte-vom legaţi de noi înşine.
C (la capătul răbdării): Vezi biserica aia?
B (citeşte gânduri): Trupurilor noastre nu li-i dat să fie biserici rupte din timp, temporare temple, cel mult, purtând în ele duhul.
C: Eternitatea, încetarea atingerii spaţiului, închiderea în secunda care va fi....
B: Vorbe goale! Atâta vreme cât vom dăinui, vom călca pământul. Dat ne e să ne facem poteci pe el.
C: Cu lighenele ce facem?
B: Spălăm, pe urmă călcăm pământul curat, iar spălăm.
C: Simbolistica ligheanului. (a spus-o rece, ermetic, ca un profesor care îşi ascultă elevul).
B (pufnind în râs): Elev B, la tablă! Pentru nota 10, al cui simbol e ligheanul? (răspunde tot el, ca un copil timid, cu vocea scăzută): Ligheanul sugerează, prin forma rotundă, nesfârşirea limitată la un spaţiu definit, şi, prin apa pe care o poartă în sine, curăţarea de tot ce întinează omul.(ia vocea profesorului): Ai 8, slab, s-ar mai fi putut dezvolta. (voce de elev): mulţumesc, domnule profesor, 8 e infinitul vertical!
C: Trebuia să răspunzi cuviincios.
B: Cu toată cuviinţa ta, nu eşti om, ci fiară!
C (indignat, apoi confuz): Da, ai dreptate! Dincolo de mine însumi mi-a fost teamă să trec. N-am părăsit gândurile care mă ascundeau, cum nici fiara nu-şi părăseşte vizuina sa. (trezit ca dintr-un somn lung): Da, frate, un cu tine, tu, una cu mine, mâna mea cu mâna ta să se topească la un loc, aur curat să devină!

B şi C se apropie unul de altul. Vine şi A. Luminile se sting. După o pauză lungă, se aprind. Nu mai sunt trei, e unul, cu trei umbre. Cortina cade.