Nimic nou

Doar ceva pete în soare, semnalate de o conştiinţă care creşte discret, dar dureros, în spatele unui comportament delirant şi haotic (doar nimeni nu poate sări peste umbra lui, nu?). Oboseală multă, din prea multă inactivitate fecundă totuşi (e vorba aici de pagini întregi de nimic, nimic, nimic, ex nihil... să zicem că am reinventat supa primordială, prin lungi consilieri cu nişte particule îndărătnice de amoniac, care nu voiau să devină ioni de amoniu). Şi telegrafie în poliloghie. Sau invers....
Ştiu că sunt pe drum, în direcţia bună, doar sensul e greşit. Dacă aş merge cu spatele, poate voi ajunge la destinaţie. La timp, de data asta.

May Day...

...at the end of some confusing March, cu temperaturi de iulie si cu peisaje urbane ornamentate cu cizme, in loc de cuvenitele sandale. Parcă ar fi mai odihnitor să ningă sau să plouă (dacă eu nu pot plânge, măcar norii să-mi ţină locul).
Să zicem că lumea se răstoarnă, nu e vorba doar de lumea mea, ci de toată lumea, aşa cum o cunoaştem...plin de manechine ambulante pe stradă, de parcă vreun spirit of fashion ar fi suflat viaţă în plastice...and still, nothing boring...nothing plain...
Variaţiuni pe aceeaşi temă, Bolero de Ravel întrupat în dansul lasciv al fetişcanelor, aşa, pe jumătate gratuit, pe-alături de toate ritmurile boxelor de A4...
Destul pentru o pagină A4... sau chiar pentru A6, păstrând proporţiile...
May Day...pentru că doare prea rău şi pentru că nu s-a descoperit încă anestezicul pentru suflet (mai e supa de pui... dar şi aceea e indigestă).
May Day...strigăt în van...pierdut printre zambile, lalele şi alte flori...prin parcuri...

Back From The Dead

...To the territory of the undead...
Sunt acolo unde totul e posibil, pe o spirală a beţiilor succesive şi instantanee, în lipsa aproape totală a oricărei substanţe de transport. Sunt acolo unde vreau cu adevărat să fiu, în aceeaşi nemişcare circulară, de când am învăţat să spun: la tzagne mra tanie, şi de când fraza, în limba necunoscută, dar vie, mi-a devenit refren, scris pe fruntea încordată, pe ochii subţiaţi de oboseală,mai ales pe circumvoluţiunea aceea tremurată, care strigă: centru!
Mi-aduce aminte, fără să vreau, de reclama aceea, unde o voce hipnotică spune: Tu eşti centrul universului! Acum, mi-am dat seama, în sfârşit: eu chiar cred asta, deşi ţip din rărunchi că îmi vreau înapoi dreptul de a fi la margine.
Vreau în centru, vreau la margine, oriunde, numai în locul meu nu. Mă încântă excursiile într-un imaginar sărac, populat cu siluete ale unor fiinţe reale, reduse la minim non-necesar. Şi-mi doresc o singurătate atroce...cu rating uriaş...
Mă înfricoşează : We're more popular than Jesus... şi totuşi... e o durere pe care mulţi şi-o doresc...
Povara lui Atlas, pe umeri, in the spotlight, departe de noi...
Degeaba povestesc. Persoana întâi nu convinge pe nimeni, nici măcar pe mine, de inutilitatea năzuinţei, de zbaterea goală...
Nu pot vorbi despre ceea ce vreau să vorbesc, nu vreau să pângăresc minunea care se deschide uşor. Voi sări cu siguranţă la un alt subiect, ca de obicei...

Let's say....

Happy Valentine's day! Doar ca să fiu în trend with the happy crimson red, devenit omniprezent pe tarabe. Apropo, de red, pe când un red bull limited edition, heavilz illustrated with hearts?
Happy...happy....happy...just happy, with no day...
Happy, every day...
Oh, happy day...

The Closest Thing to Crazy....

...you have ever been? It's been today, o, happy day, after a "grasse matinee", lasting till 11 AM. You have endured their laughter and their constant teasing, properly dressed in half an uniform, then, you headed to the doctor's office, with a giant, defiant smile on your face, struggling with no success to deal with a life-threatening pain. You couldn't see any doctor, though, as he/she was closing. So, you went home instead, where the fresh potatoes were eagerly waiting for you to cook and eat them. So, you decided to fulfill their destiny, by placing them inside a small pot and covering them with a transparent, classy lid, after you had drowned them in water. Merciful and kind-hearted as you are, you left them alone on the cooker, went on a date with your PC, then, had a long conversation on the phone. As you heard the turmoil in the kitchen, you started to worry. There must have happened a catastrophe, all right. More precisely, a huge flood, on the floor, on the cupboard, and on your spotless cooker, threatening to extinguish the weak flame.

Im Just a Little Bit Caught in the Middle

Life is a maze, love is a riddle. Cunoaştem melodia, iar ritmul ne revine în minte de la sine, deus ex machina mental, surogat de soluţie pentru probleme adânci, la suprafaţa cărora am putea pluti, până am atinge linia care desparte cerul de mare.
De ce zic desparte, când uneşte?
Să ne întoarcem în labirint. Încercând să mi-l imaginez, nu mă îndepărtez prea mult de imaginea convenţională, comercială şi digerabilă, cu pereţi albi, texturaţi astfel încât să semene cu nuca de cocos de pe prăjituri, cu inimioare roşii, atârnând graţios de panglici roz; în centrul lui, plasez un mare premiu, surpriză, şi pentru mine, şi pentru...cine mai are timp de pierdut să-l caute.
Love is a riddle; nu mă grăbesc să dezleg ghicitoarea; pentru fiecare om de pe lumea asta, răspunsul e altul. Şi pentru mine, e deschis. La fel şi pentru tine.

Blogsport

Caloriile se ard vertignos şi ireversibil, pe măsură ce degetele aleargă din ce în ce mai repede pe tastatură (de la 10 litere/minut la 20...), nervoase, neobosite. De la succesiunea sinaptică, se ajunge la suprapunere; muşchii lombricali se contractă şi se relaxează ritmic, hematiile galopează prin capilare, transpiraţia se scurge în valuri.
Rezultatul, la pauză, 0-0. Premiul: o nouă postare about nothing.