Fix după mult-aşteptatul concert al Madonnei, la care, din p[cate sau din fericire, poate, nu am ajuns decât via television waves, m-am trezit şi eu că am un blog în comă profundă, cu mare nevoie de resuscitare. Cum ultima postare din iunie, care era să fie bomboana de pe coliva blogului, avea în prim şi singur plan imaginea divei blonde, creţe, câştigătoare in the fight against old age, m-am gândit să scriu şi ceva impresii despre show-ul importa(n)t zilele trecute.
Ce-i drept, cronica momentelor proaste s-a făcut demult, şi eu n-am de gând să le compilez aci.
Scanând rapid, din privire, cele câteva înregistrări, difuzate muritorilor de rând la TV, m-am crezut, pentru câteva clipe, una din puţinele femei dăruite de natură cu X-ray vision: chiloţi, chiloţi, iar chiloţi...şi nu la o prezentare de lenjerie intimă-deşi se poartă showurile multifuncţionale. No symmetry in the dance-oi fi dat, din greşeală, peste vreun performance de alt gen... Aceleaşi mişcări reciclate-că doar anul ăsta mişcarea de reciclare a fost en vogue, cu surle şi trâmbiţe, aceleaşi melodii remixate, vechi iubiri îmbătrânite, prost fardate, ucigătoare de nostalgie.
La Isla Bonita s-a transformat în La Isla Gitana, Uh-Uh,asezonată cu răgete orgasmice, peste sonorul şi aşa obosit...era firesc să urmeze pledoaria pronondiscriminare. aici, no comment from me...just the video...
Se afișează postările cu eticheta Muzica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Muzica. Afișați toate postările
vineri, 28 august 2009
Ressurection
...of a blog, serving as a disposal facility for the loudmouth in charge of annoying people, making them feel miserable and getting them bored o death. After having totally enjoyed a British-humour style holiday, with sunburns, sudden summer colds, unpaid work and vigourous kicks in the receiving end, I am in the mood for writing ... I mean, throwing away some old stuff...memories...sweet old days, long lost, never to be recovered again...
... and of a nasty persona, wandering around in the blogosphere, looking for victims. All volunteers are welcome, no matter the age, sex and location.
Have an awful time.
... and of a nasty persona, wandering around in the blogosphere, looking for victims. All volunteers are welcome, no matter the age, sex and location.
Have an awful time.
Etichete:
just me,
Loudmouth strikes again,
Muzica
sâmbătă, 13 iunie 2009
On the road...
Underwear in plain sight, triumphantly designed, blond hair hanging above and underneath a hat that seems to come from the lingerie, plus old age in pink glaze, no glory blaze to come up with.
This is Madonna! behold! taste her red, grease-flavoured lips, before you go further.
This is Madonna! behold! taste her red, grease-flavoured lips, before you go further.
Etichete:
currente calamo,
just me,
Loudmouth strikes again,
Muzica
miercuri, 3 iunie 2009
I've had enough of...
living, blogging, whatsoever, synonyms or not, boring, or straightforward exhausting both.
Etichete:
Ad Literam,
currente calamo,
just me,
Loudmouth strikes again,
Muzica
sâmbătă, 9 august 2008
Lost in music...
O să revin curând. Până atunci, audiţie plăcută (şi vizionare idem).
Amy MacDonald-This Is the Life
Bjork-It's Oh, So Quiet
Amy MacDonald-This Is the Life
Bjork-It's Oh, So Quiet
sâmbătă, 24 mai 2008
Skeletons from my closet
Fără să fi ştiut de moda emo, ei bine, am fost şi eu odată, nu prea demult, o emo-kid deprimată, antimanelistă, antirock, antifashion, antilux, antijunk food, antifun, anti-life în general. Cred că eram singura emo din şcoală şi din oraş pe atunci. Ştiu că desenam într-un stil foarte macabru şi plângeam mai tot timpul. Îmi doream şi o operaţie estetică, visam să fiu top-model (90-60-90, cum n-am fost, nu-s, nu voi fi), citeam (şi trăiam) tragedii.
Acum, după ce am trecut de faza emo-depressed a vieţii mele, îi simpatizez pe emo-kizii de azi. Chiar îmi plac frezele lor rebele, făcute cu drujba şi cu flexul şi călcate cu fierul (pe bune că mi-aş face şi eu, aşa, din spirit de frondă). Machiajul lor, ce să zic, e la fel de întunecat ca gândurile care le trec prin cap (şi care mi-or fi trecut şi mie, în perioada mea emo). Şi piercingurile? (nu mi-aş face, I don't want any needless needlestick injuries). Cred că prevestesc sau amână the final bleeding.
Nu vreau să-mi bat joc de emos, nici să le dau sfaturi. Le-aş spune: Get a life! No matter how much you hate life.
Cu asta, am încheiat postarile pe azi. La final-o melodie, bonus:
http://www.youtube.com/watch?v=VIPJ7pokw00
Embrace-A Glorious Day (what I wish you, my beloved readers).

vineri, 14 martie 2008
miercuri, 12 martie 2008
Ce ascult azi
Tachineriile lui, rememorate...
Si o melodie, cu toata viata mea cuprinsa in ea (so, I'm not alone. I'm not the only one.)
Metallica - The Unforgiven
http://www.youtube.com/watch?v=5cGvzApDZKI&feature=related
I feel worthless and unforgiven. I still have the power, but not the will to forgive.

marți, 12 februarie 2008
Plictiseala....
....rock and roll (no sex, no drugs-just rock and roll). Rock de calitate-Nightwish, Within Temptation, Sonata Arctica. La sfarsit-delicatese-Pink Floyd si Sarah Brightman. Pe urma-Margineanu. Sau Ada Milea.
Daca mi-as scrie tot playlistul, mi-ar trebui vreo trei role de hartie igienica si tot nu as termina. Aaa...Norah Jones...era sa uit....si Amy Winehouse. Si Britney Spears (saraca, mi-e mila de fosta Barbie kitsch a muzicii pop; un sex-simbol supraexploatat, acum - her life ruined permanently). Si Marilyn Monroe (nu-i idolul meu, ca eu nu am idoli; e doar my celebrity look alike-my dream celebrity look alike), care nici macar nu a fost cantareata, doar regina a show-biz-ului, deloc frivola. Nirvana-grunge, genul cel mai dur (oare? mie-mi suna sensibil, altora la fel). Ma gandesc la Cobain, tip frumos, cam feminin, pierdut pentru totdeauna. Care ura celebritatea. Dar care si-a asumat-o. Fara sa duca viata tipica de vedeta. Practicand anti-fashion. Si anti-ura. Om al contradictiilor. Frumos nebun al scenei.
Mai continuu si maine. Mi-e prea somn. Scriu aproape monosilabic. Noapte buna mie insami (Good night to myself).

Abonați-vă la:
Postări (Atom)