Se afișează postările cu eticheta Ad Literam. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ad Literam. Afișați toate postările
miercuri, 3 iunie 2009
I've had enough of...
living, blogging, whatsoever, synonyms or not, boring, or straightforward exhausting both.
Etichete:
Ad Literam,
currente calamo,
just me,
Loudmouth strikes again,
Muzica
miercuri, 3 septembrie 2008
Donquijoterii
În amintirea unui prea-existent personaj, care se încăpăţânează să rămână până şi după pieirea cea de pe urmă a cărţilor, în doaga lor învechindu-şi duhul metehnii sale...
Azi, Don Quijote se vede mai rar pe străzi, înaintând pe Rocinante, spre lupta cu morile de vânt. Îngenuncherea în faţa paletelor seci a luat locul încleştării dintre om şi lemn. Purtaţi de vânt, ne facem noi înşine mori.
Pe Dulcineea del Toboso din bătrână o facem tânără, via photoshop, s-o ţinem amintire, sau via plastic surgery, să definitivăm iluzia în carne. Şi pledăm pentru un electronic Sancho Panza, de tip gadget multifuncţional, fie el maşină de spălat blide sau de curăţat conştiinţe.
Nestingherit de nebunie, Don Quijote vântură ţări online, în căutare de adversari întru roleplay şi războaie tribale la scara 1-1. Construieşte case şi lansează mode în Second Life şi oriunde mai poate fugi de viaţă.
Sau scrie pe blog, acum, subsemnând: ER!N
Azi, Don Quijote se vede mai rar pe străzi, înaintând pe Rocinante, spre lupta cu morile de vânt. Îngenuncherea în faţa paletelor seci a luat locul încleştării dintre om şi lemn. Purtaţi de vânt, ne facem noi înşine mori.
Pe Dulcineea del Toboso din bătrână o facem tânără, via photoshop, s-o ţinem amintire, sau via plastic surgery, să definitivăm iluzia în carne. Şi pledăm pentru un electronic Sancho Panza, de tip gadget multifuncţional, fie el maşină de spălat blide sau de curăţat conştiinţe.
Nestingherit de nebunie, Don Quijote vântură ţări online, în căutare de adversari întru roleplay şi războaie tribale la scara 1-1. Construieşte case şi lansează mode în Second Life şi oriunde mai poate fugi de viaţă.
Sau scrie pe blog, acum, subsemnând: ER!N
marți, 2 septembrie 2008
Românii, oamenii de nicăieri
S-au lepădat de patrie ca de Satana, nici rădăcini în aer nu şi-au făcut, pierduţi într-o masă vâscoasă de ţări care închiriază toposuri pentru spirit, în schimbul a mai mult sau mai puţin sânge, până la ruperea definitivă de inimă şi refuzând supravieţuirea prin cuvânt. În stare de provizorat, nomazi fără drum, fără ţară s-au făcut. Cutreieră acum nelămurite ţarini, fără stavile, dezicându-se de ogor şi de cerul pe care n-au cum să-l are cu sufletul făcut plug.
Din clipă, mai degrabă din umbra clipei, sau din poleiala ei, şi-au făcut crez, în loc s-o înalţe sau să se ridice ei înşişi mai presus de idol. Haine pentru trecerea de la secundă la secundă şi-au făcut. S-au împietrit pe ei înşişi în veşminte străine, care s-ar destrăma, la primul suflu al inimii lor.
Au împrumutat de la alţii ceea ce nu le lipsea; s-au oprit, nici măcar nu au înmulţit talanţii, ci i-au lăsat la soare, spre a sclipi ca veninul în ochii celor care nu au luat nimic. Şi-au bătut chipul lor pe moneda calpă, după ce l-au înfrumuseţat, apoi, şi-au schimbat feţele după cele întipărite pe bani.
Au ucis şarpele care îi lega de ceilalţi, în locul lui, lanţuri şi frânghii născând. pierdut-au lumina, în mijlocul luminilor.
Dacă minţile lor au fost sori, încălzitori şi luminători ai cugetărilor celorlalţi, ziditori au fost ei; pentru clipa de azi, au rămas lumânări, cu focul închis, doar pentru calea lor. Cum zidurile lor din sticlă se vor face, vor fi sortiţi să alunece unul de la altul, apoi, ei înşişi străvezii şi fragili, viaţa sticlei o vor urma.
N-au ars, ca să se scoată din ei lut şi ei să se aurească; s-au topit la cel dintâi val de căldură. Încă n-au murit pentru idee, nici nu şi-au dăruit trupurile sarcofaguri pentru gând, trupul să ia forma gândului. Coji netrebnice au făcut din ei.
Cu râs zadarnic s-au împodobit, râsul de preţ l-au socotit scârbavnic.
Trăitori nicăieri, închină nimicului ce nu se vede, pumnul de ţărână văzându-l veşnic.
Din clipă, mai degrabă din umbra clipei, sau din poleiala ei, şi-au făcut crez, în loc s-o înalţe sau să se ridice ei înşişi mai presus de idol. Haine pentru trecerea de la secundă la secundă şi-au făcut. S-au împietrit pe ei înşişi în veşminte străine, care s-ar destrăma, la primul suflu al inimii lor.
Au împrumutat de la alţii ceea ce nu le lipsea; s-au oprit, nici măcar nu au înmulţit talanţii, ci i-au lăsat la soare, spre a sclipi ca veninul în ochii celor care nu au luat nimic. Şi-au bătut chipul lor pe moneda calpă, după ce l-au înfrumuseţat, apoi, şi-au schimbat feţele după cele întipărite pe bani.
Au ucis şarpele care îi lega de ceilalţi, în locul lui, lanţuri şi frânghii născând. pierdut-au lumina, în mijlocul luminilor.
Dacă minţile lor au fost sori, încălzitori şi luminători ai cugetărilor celorlalţi, ziditori au fost ei; pentru clipa de azi, au rămas lumânări, cu focul închis, doar pentru calea lor. Cum zidurile lor din sticlă se vor face, vor fi sortiţi să alunece unul de la altul, apoi, ei înşişi străvezii şi fragili, viaţa sticlei o vor urma.
N-au ars, ca să se scoată din ei lut şi ei să se aurească; s-au topit la cel dintâi val de căldură. Încă n-au murit pentru idee, nici nu şi-au dăruit trupurile sarcofaguri pentru gând, trupul să ia forma gândului. Coji netrebnice au făcut din ei.
Cu râs zadarnic s-au împodobit, râsul de preţ l-au socotit scârbavnic.
Trăitori nicăieri, închină nimicului ce nu se vede, pumnul de ţărână văzându-l veşnic.
luni, 25 august 2008
Scenă
Decor dinamic, uşor de schimbat, din carton şi hârtie pictată; poate fi şi deteriorat. Trebuie să dea senzaţia de fals şi de fragil, totodată. Lumină slabă, care să se intensifice haotic,să se şi stingă la intervale neregulate. Cortina va cădea în plin act, brusc, sau, din contră, foarte lent, se poate opri la jumătate, ca să se ridice apoi cu scărţâit. Pe scenă, două personaje cară lighene cu apă, pe care le varsă, din viteză, pe scenă. Pot fi femei, bărbaţi, copii. Un personaj mătură de zor, împrăştiind praful până în sală. Convenţional, cel cu mătura va fi numit A. Ceilalţi, corespunzător, B şi C.
A (cântând ceva cunoscut, mătură, în colţul lui. Nu va spune nimic, doar va privi lung la cei doi care discută cu patimă, în timp ce aleargă de colo-colo cu ditamai lighenele).
B (perpetuum mobile uman): Mai la mjloc! Mai la mijloc! Hai o dată!
C (încetinind): Mijlocul e acolo unde ne vom întâlni.
B (schiţează un zâmbet): Atunci, nu ne vom întâlni nicodată la mijloc, tu ai tendinţa să ieşi în afară.
C (obosit, dezamăgit, caută să se oprească de tot): Fie cum zici...
B (concluzie): Oricum, în viaţa asta nu ne vom încrucişa.
C (aude cuvântul viaţă, are o grimasă de dezgust pe figură, apoi cade într-o adâncă tristeţe): Da, căci viaţa asta nu-i făcută să te mişti în ea. Ea te învârte, cum învârt copiii titirezul pe masă, pe urmă, te duce pe margine şi-ţi dă drumul în gol, spre zdrobirea ta.
B (încearcă să nu se contamineze de starea lui C): În jurul titirezului, aerul vibrează. În jurul oamenilor, lumea se mişcă.
C (a prins ideea): Da, nici unul, nici altul....(se opreşte; caută prin buzunare, de parcă ar vrea să găsească un gând, două pe acolo)...nu mişcă nimeni singur pe lumea asta. Şi viaţa e...
B(întrerupe furtunos): Ceva ce nimeni nu poate atinge cu gândul. Dă-le-ncolo de consideraţii generale, e inflaţie, din cauza creierelor spălate bine, care nu mai au altceva de făcut decât să gândească.
C (şocat de paradox, însă destul de aprig): Viaţa e prea scumpă să fie trăită; de nu va fi pusă pe raft, pentru a fi conservată, se va risipi...
B (aducându-şi brusc aminte de ceva): Am citit şi eu destul despre paranoia (face o figură satisfăcută). Cuprinde destule, omniprezentă, omnipotentă, pentru totdeauna...
C (ţipând): Aluzii se pot face destule, dar în definitiv şi la urma urmei, doar câţiva aleşi cunosc ce e viaţa.
B (parafrază ironică evidentă): Dintre care cel dintâi eşti tu.
C (stăpânindu-şi ce greu furia): Adevărul despre...
B (scrie cuvinte obscene pe perete şi i le arată lui C; totuşi, vor trebui cenzurate, cu puncte de suspensie)
C (continuă, nervos): ...viaţă e că trebuie păstrată pentru mai târziu...
B (vădit ironic): Ca Romanţele pentru mai târziu ale lui Minulescu, care se încadrau, de fapt, perfect în epoca lor, fiindcă timpul avea o breşă de forma lor.
C: Exact.
B: N-ai înţeles. Fetuşi formolizaţi să ne facem, dacă ni-i oprit să fim oameni. La vitrine cu noi!
C: Nu spuneam să nu mai creştem.
B: Creşte-vom legaţi de noi înşine.
C (la capătul răbdării): Vezi biserica aia?
B (citeşte gânduri): Trupurilor noastre nu li-i dat să fie biserici rupte din timp, temporare temple, cel mult, purtând în ele duhul.
C: Eternitatea, încetarea atingerii spaţiului, închiderea în secunda care va fi....
B: Vorbe goale! Atâta vreme cât vom dăinui, vom călca pământul. Dat ne e să ne facem poteci pe el.
C: Cu lighenele ce facem?
B: Spălăm, pe urmă călcăm pământul curat, iar spălăm.
C: Simbolistica ligheanului. (a spus-o rece, ermetic, ca un profesor care îşi ascultă elevul).
B (pufnind în râs): Elev B, la tablă! Pentru nota 10, al cui simbol e ligheanul? (răspunde tot el, ca un copil timid, cu vocea scăzută): Ligheanul sugerează, prin forma rotundă, nesfârşirea limitată la un spaţiu definit, şi, prin apa pe care o poartă în sine, curăţarea de tot ce întinează omul.(ia vocea profesorului): Ai 8, slab, s-ar mai fi putut dezvolta. (voce de elev): mulţumesc, domnule profesor, 8 e infinitul vertical!
C: Trebuia să răspunzi cuviincios.
B: Cu toată cuviinţa ta, nu eşti om, ci fiară!
C (indignat, apoi confuz): Da, ai dreptate! Dincolo de mine însumi mi-a fost teamă să trec. N-am părăsit gândurile care mă ascundeau, cum nici fiara nu-şi părăseşte vizuina sa. (trezit ca dintr-un somn lung): Da, frate, un cu tine, tu, una cu mine, mâna mea cu mâna ta să se topească la un loc, aur curat să devină!
B şi C se apropie unul de altul. Vine şi A. Luminile se sting. După o pauză lungă, se aprind. Nu mai sunt trei, e unul, cu trei umbre. Cortina cade.
A (cântând ceva cunoscut, mătură, în colţul lui. Nu va spune nimic, doar va privi lung la cei doi care discută cu patimă, în timp ce aleargă de colo-colo cu ditamai lighenele).
B (perpetuum mobile uman): Mai la mjloc! Mai la mijloc! Hai o dată!
C (încetinind): Mijlocul e acolo unde ne vom întâlni.
B (schiţează un zâmbet): Atunci, nu ne vom întâlni nicodată la mijloc, tu ai tendinţa să ieşi în afară.
C (obosit, dezamăgit, caută să se oprească de tot): Fie cum zici...
B (concluzie): Oricum, în viaţa asta nu ne vom încrucişa.
C (aude cuvântul viaţă, are o grimasă de dezgust pe figură, apoi cade într-o adâncă tristeţe): Da, căci viaţa asta nu-i făcută să te mişti în ea. Ea te învârte, cum învârt copiii titirezul pe masă, pe urmă, te duce pe margine şi-ţi dă drumul în gol, spre zdrobirea ta.
B (încearcă să nu se contamineze de starea lui C): În jurul titirezului, aerul vibrează. În jurul oamenilor, lumea se mişcă.
C (a prins ideea): Da, nici unul, nici altul....(se opreşte; caută prin buzunare, de parcă ar vrea să găsească un gând, două pe acolo)...nu mişcă nimeni singur pe lumea asta. Şi viaţa e...
B(întrerupe furtunos): Ceva ce nimeni nu poate atinge cu gândul. Dă-le-ncolo de consideraţii generale, e inflaţie, din cauza creierelor spălate bine, care nu mai au altceva de făcut decât să gândească.
C (şocat de paradox, însă destul de aprig): Viaţa e prea scumpă să fie trăită; de nu va fi pusă pe raft, pentru a fi conservată, se va risipi...
B (aducându-şi brusc aminte de ceva): Am citit şi eu destul despre paranoia (face o figură satisfăcută). Cuprinde destule, omniprezentă, omnipotentă, pentru totdeauna...
C (ţipând): Aluzii se pot face destule, dar în definitiv şi la urma urmei, doar câţiva aleşi cunosc ce e viaţa.
B (parafrază ironică evidentă): Dintre care cel dintâi eşti tu.
C (stăpânindu-şi ce greu furia): Adevărul despre...
B (scrie cuvinte obscene pe perete şi i le arată lui C; totuşi, vor trebui cenzurate, cu puncte de suspensie)
C (continuă, nervos): ...viaţă e că trebuie păstrată pentru mai târziu...
B (vădit ironic): Ca Romanţele pentru mai târziu ale lui Minulescu, care se încadrau, de fapt, perfect în epoca lor, fiindcă timpul avea o breşă de forma lor.
C: Exact.
B: N-ai înţeles. Fetuşi formolizaţi să ne facem, dacă ni-i oprit să fim oameni. La vitrine cu noi!
C: Nu spuneam să nu mai creştem.
B: Creşte-vom legaţi de noi înşine.
C (la capătul răbdării): Vezi biserica aia?
B (citeşte gânduri): Trupurilor noastre nu li-i dat să fie biserici rupte din timp, temporare temple, cel mult, purtând în ele duhul.
C: Eternitatea, încetarea atingerii spaţiului, închiderea în secunda care va fi....
B: Vorbe goale! Atâta vreme cât vom dăinui, vom călca pământul. Dat ne e să ne facem poteci pe el.
C: Cu lighenele ce facem?
B: Spălăm, pe urmă călcăm pământul curat, iar spălăm.
C: Simbolistica ligheanului. (a spus-o rece, ermetic, ca un profesor care îşi ascultă elevul).
B (pufnind în râs): Elev B, la tablă! Pentru nota 10, al cui simbol e ligheanul? (răspunde tot el, ca un copil timid, cu vocea scăzută): Ligheanul sugerează, prin forma rotundă, nesfârşirea limitată la un spaţiu definit, şi, prin apa pe care o poartă în sine, curăţarea de tot ce întinează omul.(ia vocea profesorului): Ai 8, slab, s-ar mai fi putut dezvolta. (voce de elev): mulţumesc, domnule profesor, 8 e infinitul vertical!
C: Trebuia să răspunzi cuviincios.
B: Cu toată cuviinţa ta, nu eşti om, ci fiară!
C (indignat, apoi confuz): Da, ai dreptate! Dincolo de mine însumi mi-a fost teamă să trec. N-am părăsit gândurile care mă ascundeau, cum nici fiara nu-şi părăseşte vizuina sa. (trezit ca dintr-un somn lung): Da, frate, un cu tine, tu, una cu mine, mâna mea cu mâna ta să se topească la un loc, aur curat să devină!
B şi C se apropie unul de altul. Vine şi A. Luminile se sting. După o pauză lungă, se aprind. Nu mai sunt trei, e unul, cu trei umbre. Cortina cade.
vineri, 22 august 2008
Non-existence
It all began like a cheap soap opera, although it was nothing more than a real life of a genuine person, that was made, let's say, forced, restrained, whatsoever, in order to become a low-cost little angel, even if that stole all her humanity.
Taught to act "naturally", in fact, maneuvered by an army of pupeteers, that got her ready for the show, every single fraction of her so-called life, she only had to act perfect, and look the same, so, she wasn't required too much. Like the woman that threw a good curtain on a decaying wall, then smilling, as is the wind outside couldn't break her improvised shelter, that's how she was. Tool and user of tools, like all the girls in her caegory.
Not rich, however, forced to keep up with the standards of the wealthy, she lived in a deep seclusion, away from other kids, which were just one step farther, playing. All her energy had to be locked inside, or stored for later, as her time was.
Nun-like, supposed to be sinless, her innocence was banished, and she had some self-assured, rehearsed air, some people believed to be true. She was walking on thin air (I'd say on thin ice), angel-like.
All the beggars were, to her, something not to be looked at, coming from a different world. Somehow punished by their own ordeal, further condemned to be there, their hands raised to the ones above them.
She felt above, yet, she could have surely been underneath, lifeless. She used to compare the beggars to her broken toys, unpleasant to look at, yet, needing desperately a reparation. Still, she did nothing. They weren't part of her non-existence, that they even bother with their gaze.
Taught to act "naturally", in fact, maneuvered by an army of pupeteers, that got her ready for the show, every single fraction of her so-called life, she only had to act perfect, and look the same, so, she wasn't required too much. Like the woman that threw a good curtain on a decaying wall, then smilling, as is the wind outside couldn't break her improvised shelter, that's how she was. Tool and user of tools, like all the girls in her caegory.
Not rich, however, forced to keep up with the standards of the wealthy, she lived in a deep seclusion, away from other kids, which were just one step farther, playing. All her energy had to be locked inside, or stored for later, as her time was.
Nun-like, supposed to be sinless, her innocence was banished, and she had some self-assured, rehearsed air, some people believed to be true. She was walking on thin air (I'd say on thin ice), angel-like.
All the beggars were, to her, something not to be looked at, coming from a different world. Somehow punished by their own ordeal, further condemned to be there, their hands raised to the ones above them.
She felt above, yet, she could have surely been underneath, lifeless. She used to compare the beggars to her broken toys, unpleasant to look at, yet, needing desperately a reparation. Still, she did nothing. They weren't part of her non-existence, that they even bother with their gaze.
sâmbătă, 24 mai 2008
Stil telegrafic
Azi, dormit prea mult. Ascultat Pink Floyd. Munca neîncepută. Toate vraişte. Trebuie ordine.
Certat toată lumea. Trebuie împăcare.
Complicat viaţa. Încerc simplificare.
Pierdut timp. Ofer recompensă.
Certat toată lumea. Trebuie împăcare.
Complicat viaţa. Încerc simplificare.
Pierdut timp. Ofer recompensă.
luni, 21 aprilie 2008
Vis
După ce m-am ameţit cu două pahare de vin-unul, de vin roşu, adunat de pe ici şi de pe colo, şi unul de vin alb, băut dintr-o suflare,dintr-un pahar de plastic, într-o bucătărie ultraliliputană-am adormit instantaneu.
Am şi visat ceva foarte confuz. Parcă eram într-un decor de fotografie, pe o câmpie de pixeli verzi. La dreapta mea-un preot în haină roşie, la stânga, unul identic, imbrăcat, însă, în galben. În faţa mea, fostul meu prof de desen, cunoscut pentru excesele bahice, acum, în dublu exemplar. Două mâini îmbătrânite, gri, ţineau în faţa mea o carte veche, cu foile înnegrite de vreme, cu o grafie stranie. Trebuia s-o citesc pe toată. Cuprindea tot felul de sfaturi şi de aforisme, numerotate. Nu mai reţin acum decât numărul 15-Nu contează de unde ai plecat, important e unde vrei să ajungi.
M-am trezit, şi, de fapt, nu m-am trezit. Am fost mahmură toată ziua. Am spus tuturor cum mă simt, şi de ce mă simt aşa. Culmea e că am început să şi învăţ-cu multă pasiune şi dăruire, nu glumesc.
Sper să nu mă trezesc prea repede, că oricum am mult de învăţat.
Am şi visat ceva foarte confuz. Parcă eram într-un decor de fotografie, pe o câmpie de pixeli verzi. La dreapta mea-un preot în haină roşie, la stânga, unul identic, imbrăcat, însă, în galben. În faţa mea, fostul meu prof de desen, cunoscut pentru excesele bahice, acum, în dublu exemplar. Două mâini îmbătrânite, gri, ţineau în faţa mea o carte veche, cu foile înnegrite de vreme, cu o grafie stranie. Trebuia s-o citesc pe toată. Cuprindea tot felul de sfaturi şi de aforisme, numerotate. Nu mai reţin acum decât numărul 15-Nu contează de unde ai plecat, important e unde vrei să ajungi.
M-am trezit, şi, de fapt, nu m-am trezit. Am fost mahmură toată ziua. Am spus tuturor cum mă simt, şi de ce mă simt aşa. Culmea e că am început să şi învăţ-cu multă pasiune şi dăruire, nu glumesc.
Sper să nu mă trezesc prea repede, că oricum am mult de învăţat.
duminică, 20 aprilie 2008
marți, 8 aprilie 2008
Catharsis
In colt, lumina tremura, plapanda, hranindu-se cu carnea de ceara alba a lumanarii. Apoi inghitea din intuneric, fara sa-l poata desface de peretii odaii. O pala de vant o rasturna pe covorul cu flori, din care nu avea sa mai ramana decat scrumul negru. Cu puteri noi, lumina, devenita flacara, imbratisa peretii, cu toata dragostea si cu toata patima. Voia sa mistuie intunericul care ii imbracase. Simti cum inghite bucati intregi de scandura. Voi sa se opreasca, dar lemnul moale, de brad, ii atata pofta. Astepta o picatura de ploaie, care sa-i curme viata. Cand cuprinsese acoperisul, ii cursera doua lacrimi rosiatice, care ii patrunsera in inima. Din mormanul de scrum si moloz, un suflet de fum subtire se inalta spre soare.
luni, 31 martie 2008
Analiza literara
"Intr-un ou negru ma las incalzit/De asteptarea unei idei..."Nichita Stanescu-Elegia oului, a noua
De ce neaparat intr-un ou negru? Ca negrul intotdeauna prevesteste moartea, descompunerea, intrarea in nefiinta. Si, in interiorul acestui ou negru-asemanator unui "palat de nunta si cavou"(Ion Barbu-Oul dogmatic), eul petrece in ne-gandire, adica tot intr-un fel de ne-fiinta (daca rasturnam cartesianul "dubito, ergo cogito, cogito ergo sum", atunci lipsa cugetarii echivaleaza cu non-existenta). Ceea ce-l va trezi la viata va fi ideea - o idee, oarecare, care ar putea fi - sau nu - Ideea. Marea idee, care sa-i genereze existenta, si in jurul careia sa graviteze toate celelalte idei.
Si de ce "ma las incalzit" si nu "sunt incalzit"? E vorba de o pasivitate voluntara. De o asumare a pasivitatii, mai bine zis. A starii de nemiscare.
"Asteptarea unei idei", adica oarecum anticiparea unui accident al mintii. Sau a unei intrari in legatura cu marele tot. Deci: ideile nu pot veni automat, la comanda. Trebuie doar asteptate.
De ce neaparat intr-un ou negru? Ca negrul intotdeauna prevesteste moartea, descompunerea, intrarea in nefiinta. Si, in interiorul acestui ou negru-asemanator unui "palat de nunta si cavou"(Ion Barbu-Oul dogmatic), eul petrece in ne-gandire, adica tot intr-un fel de ne-fiinta (daca rasturnam cartesianul "dubito, ergo cogito, cogito ergo sum", atunci lipsa cugetarii echivaleaza cu non-existenta). Ceea ce-l va trezi la viata va fi ideea - o idee, oarecare, care ar putea fi - sau nu - Ideea. Marea idee, care sa-i genereze existenta, si in jurul careia sa graviteze toate celelalte idei.
Si de ce "ma las incalzit" si nu "sunt incalzit"? E vorba de o pasivitate voluntara. De o asumare a pasivitatii, mai bine zis. A starii de nemiscare.
"Asteptarea unei idei", adica oarecum anticiparea unui accident al mintii. Sau a unei intrari in legatura cu marele tot. Deci: ideile nu pot veni automat, la comanda. Trebuie doar asteptate.
miercuri, 26 martie 2008
Terapie de soc
...si viata undercover. Multe cuvinte tinute departe de restul lumii. Incarcerate, chiar. Pana isi pierd vlaga. Ganduri ascunse, hidden within a flower worn on nobody's breast (asta, ca sa o parafrazez pe Emily Dickinson). Si, cand floarea se va deschide, gandurile vor zbura departe, undeva intre sufletul meu si sufletele celorlalti. Dar ceilalti nu vor vrea sa vada decat suprafata gandurilor, si nu vor intelege nimic.
Asa cum nu inteleg nici acum.
It's spring time. Au inflorit copacii, si oamenii, si cainii. S-a deschis cerul, si soarele a coborat pe pamant. Ca un rege Midas, a imbracat in aur cateva fire de iarba, apoi s-a inaltat inapoi la cer.
N-am timp de descrieri. Am prea multe de facut. Tocmai de asta nu fac nimic.
Asa cum nu inteleg nici acum.
It's spring time. Au inflorit copacii, si oamenii, si cainii. S-a deschis cerul, si soarele a coborat pe pamant. Ca un rege Midas, a imbracat in aur cateva fire de iarba, apoi s-a inaltat inapoi la cer.
N-am timp de descrieri. Am prea multe de facut. Tocmai de asta nu fac nimic.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
