"Our religion is to blow and blow it all/ So we're shopping every Sunday at the mall".

Incep postarea de azi cu un citat dintr-o melodie foarte cunoscuta (K-ching-Shania Twain). Pacat ca nu se mai difuzeaza, ca nu si-a pierdut actualitatea. Mi-am dat seama azi de asta.
In loc sa merg, ca omul, la biserica, m-am dus la supermarket. Am cheltuit mai mult decat mi-am propus. Spre surprinderea mea, supermarketul era foarte aglomerat. Abia am avut loc sa ma strecor cu caruciorul printre tot felul de oameni, de la copii de 3 ani, pana la pensionari de.... nush catzi. Bineinteles ca m-am tamponat de tot felul de cosuri - toate incarcate, unele chiar cu varf.
Nu stiu cati oameni erau azi la biserica. Banuiesc ca mult mai putini ca la supermarket. Deci, pot sa trag o concluzie-pe care am anuntat-o din titlu: shoppingul va capata statut de religie oficiala, in cativa ani. Deja, supermarketurile au devenit temple ale consumerismului (exista cuvantul asta? in romaneste?). La inceput, erau aproape goale; rafturile lor imense adaposteau "zeitati" pe care lumea nu le cunostea inca: L'Oreal, Garnier, Nivea, Dove, Maybelline, Max Factor si altele mai marunte, din acelasi Olimp cosmetic. Treptat, marii preoti (mai degraba, marile preotese-hair styliste si vedete autohtone, cu educatie de hair-styliste), dupa ce au primit new-look-revelatia, s-au gandit sa le-o dea si muritoarelor de rand, nu inainte de a-si comanda Lari si Penati noi, cu formula imbunatatita, doar pentru ele. Fostii zei, detronati, comercializati la scara larga, inca nu si-au pierdut puterea, nici capacitatea de a atrage. Stau, acum, cuminti, pe rafturi, asteptandu-si adoratoarele, care sa ii duca acasa si sa-i slujeasca, adica sa ii consume, pana la ultima picatura. Singura rugaciune de care au nevoie e reclama.

Personal Junk Food Day

Azi, m-am hotarat sa sarbatoresc, in stil american - adica completely mindless, in the "Feel good, feel good, it's the same old saying/Feel good, feel good, don't have no more brains" way - un alt fel de "zi a exceselor" (despre asta o sa vorbesc intr-o alta postare. Pana atunci, va las sa va stoarceti mintea, my dear gentle readers, poate ghiciti ce-i cu ziua asta). M-am gandit sa fac un autoexperiment, urmand exemplul lui Santorio Santorio. Mi-am luat o pizza-din aia, congelata si reincalzita, cu sunca si ciuperci si aluat moale - nu-i dau denumirea, ca nu fac reclama gratis pe blog. Nu stiu cate calorii are, dar nu tine deloc de foame. Are muuuuullllta sare. Clar - ma va ajuta sa-mi formez ceva placi de aterom.
In seara asta, am fost in Billa. Ca sa continuu experimentul, mi-am luat o punga de chipsuri. N-am citit ce scria pe ea, ca sa nu ma sperii, Doamne fereste, si sa nu-mi iasa experimentul. Pe urma, mi-am luat de pe alt raft si biscuiti sarati din aia, sweet, hot and sour. Cand am ajuns la casa, in fata mea, o tipa foarte bine imbracata in blugi negri, vopsiti cu auriu, cu 2 suvite aurii aproape invizibile, intr-un par negru-corb, cu suvite roz-mov-rosu pe frunte (nu stiu nici acum ce vopsea a folosit. Cu atat mai putin, ce culoare era) punea pe banda magnetica mult mai multe produse junk si -culmea! niste grapefruit-uri (ca sa contracareze efectele mancarii junk cu ele, probabil). In spatele meu, un copil-cersetor, care mirosea teribil a nespalat. Avea in mana o punga de snacks-uri cu pizza. Ma gandeam ca o sa-l tenteze punga mea de chips-uri si stateam cu ochii pe el. Tineam o mana pe buzunarul stang-acolo aveam mobilul, si ma temeam ca voi ramane fara...
Dar nu s-a intamplat asa. Am plecat acasa, alive and well, si am mancat-pe strada, ca o boschetara - si biscutiti, si chipsuri. Inca n-am murit. Cum inca am tendinte autodistructive, acum ascult Nirvana la maxim.