...or maybe, I had nothing but a stack of illusions, that I had to free myself from, all covering the sometimes dull, sometimes multicolored reality with a transparent, irridescent foil, yet so unbreathable.
I've lost myself, or maybe I've lost something that added extra weight and impaired my flight. Or maybe, I've found some new space for additional anchors, suppose I were a ship, sailing with no direction.
Well, I'm sick and tired of writing about me starring in centre of the universe-drama. And I'm bored, too.
vineri, 11 iunie 2010
luni, 7 iunie 2010
The Man on the Moon...
...as seen in the parralel reality play, in flesh and bones, with a shiny round bald head, always in mood to classify everything and everyone, from the girl next door to the stones on the street, that have to have at leat one pathological trait.
Such a typical character, ubiquous I might say, if I weren't conscious that he's just one of many...
I'd say he's dreaming of a utopian moon, honey moon spread all over the blue sky, if possible, heart-shaped, and of clouds raining dollar bills...
Such a typical character, ubiquous I might say, if I weren't conscious that he's just one of many...
I'd say he's dreaming of a utopian moon, honey moon spread all over the blue sky, if possible, heart-shaped, and of clouds raining dollar bills...
vineri, 14 mai 2010
Stealth Settings
If they could be applied in the real world, some of us would be champions, whaen it comes to invisibility, lack of availability and other stuff.
Draped in scarcely observable cloaks, they walk around us, with their double identity we could easily mistake for a MPS or that we could see as congruent and as natural as it could be, no borderline between the two.
Too bad Jekyll and Hyde split sometimes, under the influence of volatile nonexistent substances, easy to breathe in, breathe out, then send all the euphoria around, in circles emerging from one single unique centre: the being...
The I-not the evil eye, we are sooo used with, beaded in bracelets, or hanging in superb fake necklaces supposed to be beuties wear. The I. Locked in a giant capital.
Let's say the universe is expanding, just to stick with an unmovable truth. I'd say it's not. It comes closer, closer, closer...
Stealth setting, preformed, for the surprising I. Till both collapse under each other's weight, unaccepted, yet carried on.
Draped in scarcely observable cloaks, they walk around us, with their double identity we could easily mistake for a MPS or that we could see as congruent and as natural as it could be, no borderline between the two.
Too bad Jekyll and Hyde split sometimes, under the influence of volatile nonexistent substances, easy to breathe in, breathe out, then send all the euphoria around, in circles emerging from one single unique centre: the being...
The I-not the evil eye, we are sooo used with, beaded in bracelets, or hanging in superb fake necklaces supposed to be beuties wear. The I. Locked in a giant capital.
Let's say the universe is expanding, just to stick with an unmovable truth. I'd say it's not. It comes closer, closer, closer...
Stealth setting, preformed, for the surprising I. Till both collapse under each other's weight, unaccepted, yet carried on.
marți, 30 martie 2010
Nimic nou
Doar ceva pete în soare, semnalate de o conştiinţă care creşte discret, dar dureros, în spatele unui comportament delirant şi haotic (doar nimeni nu poate sări peste umbra lui, nu?). Oboseală multă, din prea multă inactivitate fecundă totuşi (e vorba aici de pagini întregi de nimic, nimic, nimic, ex nihil... să zicem că am reinventat supa primordială, prin lungi consilieri cu nişte particule îndărătnice de amoniac, care nu voiau să devină ioni de amoniu). Şi telegrafie în poliloghie. Sau invers....
Ştiu că sunt pe drum, în direcţia bună, doar sensul e greşit. Dacă aş merge cu spatele, poate voi ajunge la destinaţie. La timp, de data asta.
Ştiu că sunt pe drum, în direcţia bună, doar sensul e greşit. Dacă aş merge cu spatele, poate voi ajunge la destinaţie. La timp, de data asta.
duminică, 21 martie 2010
May Day...
...at the end of some confusing March, cu temperaturi de iulie si cu peisaje urbane ornamentate cu cizme, in loc de cuvenitele sandale. Parcă ar fi mai odihnitor să ningă sau să plouă (dacă eu nu pot plânge, măcar norii să-mi ţină locul).
Să zicem că lumea se răstoarnă, nu e vorba doar de lumea mea, ci de toată lumea, aşa cum o cunoaştem...plin de manechine ambulante pe stradă, de parcă vreun spirit of fashion ar fi suflat viaţă în plastice...and still, nothing boring...nothing plain...
Variaţiuni pe aceeaşi temă, Bolero de Ravel întrupat în dansul lasciv al fetişcanelor, aşa, pe jumătate gratuit, pe-alături de toate ritmurile boxelor de A4...
Destul pentru o pagină A4... sau chiar pentru A6, păstrând proporţiile...
May Day...pentru că doare prea rău şi pentru că nu s-a descoperit încă anestezicul pentru suflet (mai e supa de pui... dar şi aceea e indigestă).
May Day...strigăt în van...pierdut printre zambile, lalele şi alte flori...prin parcuri...
Să zicem că lumea se răstoarnă, nu e vorba doar de lumea mea, ci de toată lumea, aşa cum o cunoaştem...plin de manechine ambulante pe stradă, de parcă vreun spirit of fashion ar fi suflat viaţă în plastice...and still, nothing boring...nothing plain...
Variaţiuni pe aceeaşi temă, Bolero de Ravel întrupat în dansul lasciv al fetişcanelor, aşa, pe jumătate gratuit, pe-alături de toate ritmurile boxelor de A4...
Destul pentru o pagină A4... sau chiar pentru A6, păstrând proporţiile...
May Day...pentru că doare prea rău şi pentru că nu s-a descoperit încă anestezicul pentru suflet (mai e supa de pui... dar şi aceea e indigestă).
May Day...strigăt în van...pierdut printre zambile, lalele şi alte flori...prin parcuri...
duminică, 14 martie 2010
Back From The Dead
...To the territory of the undead...
Sunt acolo unde totul e posibil, pe o spirală a beţiilor succesive şi instantanee, în lipsa aproape totală a oricărei substanţe de transport. Sunt acolo unde vreau cu adevărat să fiu, în aceeaşi nemişcare circulară, de când am învăţat să spun: la tzagne mra tanie, şi de când fraza, în limba necunoscută, dar vie, mi-a devenit refren, scris pe fruntea încordată, pe ochii subţiaţi de oboseală,mai ales pe circumvoluţiunea aceea tremurată, care strigă: centru!
Mi-aduce aminte, fără să vreau, de reclama aceea, unde o voce hipnotică spune: Tu eşti centrul universului! Acum, mi-am dat seama, în sfârşit: eu chiar cred asta, deşi ţip din rărunchi că îmi vreau înapoi dreptul de a fi la margine.
Vreau în centru, vreau la margine, oriunde, numai în locul meu nu. Mă încântă excursiile într-un imaginar sărac, populat cu siluete ale unor fiinţe reale, reduse la minim non-necesar. Şi-mi doresc o singurătate atroce...cu rating uriaş...
Mă înfricoşează : We're more popular than Jesus... şi totuşi... e o durere pe care mulţi şi-o doresc...
Povara lui Atlas, pe umeri, in the spotlight, departe de noi...
Degeaba povestesc. Persoana întâi nu convinge pe nimeni, nici măcar pe mine, de inutilitatea năzuinţei, de zbaterea goală...
Nu pot vorbi despre ceea ce vreau să vorbesc, nu vreau să pângăresc minunea care se deschide uşor. Voi sări cu siguranţă la un alt subiect, ca de obicei...
Sunt acolo unde totul e posibil, pe o spirală a beţiilor succesive şi instantanee, în lipsa aproape totală a oricărei substanţe de transport. Sunt acolo unde vreau cu adevărat să fiu, în aceeaşi nemişcare circulară, de când am învăţat să spun: la tzagne mra tanie, şi de când fraza, în limba necunoscută, dar vie, mi-a devenit refren, scris pe fruntea încordată, pe ochii subţiaţi de oboseală,mai ales pe circumvoluţiunea aceea tremurată, care strigă: centru!
Mi-aduce aminte, fără să vreau, de reclama aceea, unde o voce hipnotică spune: Tu eşti centrul universului! Acum, mi-am dat seama, în sfârşit: eu chiar cred asta, deşi ţip din rărunchi că îmi vreau înapoi dreptul de a fi la margine.
Vreau în centru, vreau la margine, oriunde, numai în locul meu nu. Mă încântă excursiile într-un imaginar sărac, populat cu siluete ale unor fiinţe reale, reduse la minim non-necesar. Şi-mi doresc o singurătate atroce...cu rating uriaş...
Mă înfricoşează : We're more popular than Jesus... şi totuşi... e o durere pe care mulţi şi-o doresc...
Povara lui Atlas, pe umeri, in the spotlight, departe de noi...
Degeaba povestesc. Persoana întâi nu convinge pe nimeni, nici măcar pe mine, de inutilitatea năzuinţei, de zbaterea goală...
Nu pot vorbi despre ceea ce vreau să vorbesc, nu vreau să pângăresc minunea care se deschide uşor. Voi sări cu siguranţă la un alt subiect, ca de obicei...
duminică, 14 februarie 2010
Let's say....
Happy Valentine's day! Doar ca să fiu în trend with the happy crimson red, devenit omniprezent pe tarabe. Apropo, de red, pe când un red bull limited edition, heavilz illustrated with hearts?
Happy...happy....happy...just happy, with no day...
Happy, every day...
Oh, happy day...
Happy...happy....happy...just happy, with no day...
Happy, every day...
Oh, happy day...
luni, 12 octombrie 2009
The Closest Thing to Crazy....
...you have ever been? It's been today, o, happy day, after a "grasse matinee", lasting till 11 AM. You have endured their laughter and their constant teasing, properly dressed in half an uniform, then, you headed to the doctor's office, with a giant, defiant smile on your face, struggling with no success to deal with a life-threatening pain. You couldn't see any doctor, though, as he/she was closing. So, you went home instead, where the fresh potatoes were eagerly waiting for you to cook and eat them. So, you decided to fulfill their destiny, by placing them inside a small pot and covering them with a transparent, classy lid, after you had drowned them in water. Merciful and kind-hearted as you are, you left them alone on the cooker, went on a date with your PC, then, had a long conversation on the phone. As you heard the turmoil in the kitchen, you started to worry. There must have happened a catastrophe, all right. More precisely, a huge flood, on the floor, on the cupboard, and on your spotless cooker, threatening to extinguish the weak flame.
luni, 5 octombrie 2009
Im Just a Little Bit Caught in the Middle
Life is a maze, love is a riddle. Cunoaştem melodia, iar ritmul ne revine în minte de la sine, deus ex machina mental, surogat de soluţie pentru probleme adânci, la suprafaţa cărora am putea pluti, până am atinge linia care desparte cerul de mare.
De ce zic desparte, când uneşte?
Să ne întoarcem în labirint. Încercând să mi-l imaginez, nu mă îndepărtez prea mult de imaginea convenţională, comercială şi digerabilă, cu pereţi albi, texturaţi astfel încât să semene cu nuca de cocos de pe prăjituri, cu inimioare roşii, atârnând graţios de panglici roz; în centrul lui, plasez un mare premiu, surpriză, şi pentru mine, şi pentru...cine mai are timp de pierdut să-l caute.
Love is a riddle; nu mă grăbesc să dezleg ghicitoarea; pentru fiecare om de pe lumea asta, răspunsul e altul. Şi pentru mine, e deschis. La fel şi pentru tine.
De ce zic desparte, când uneşte?
Să ne întoarcem în labirint. Încercând să mi-l imaginez, nu mă îndepărtez prea mult de imaginea convenţională, comercială şi digerabilă, cu pereţi albi, texturaţi astfel încât să semene cu nuca de cocos de pe prăjituri, cu inimioare roşii, atârnând graţios de panglici roz; în centrul lui, plasez un mare premiu, surpriză, şi pentru mine, şi pentru...cine mai are timp de pierdut să-l caute.
Love is a riddle; nu mă grăbesc să dezleg ghicitoarea; pentru fiecare om de pe lumea asta, răspunsul e altul. Şi pentru mine, e deschis. La fel şi pentru tine.
duminică, 4 octombrie 2009
Blogsport
Caloriile se ard vertignos şi ireversibil, pe măsură ce degetele aleargă din ce în ce mai repede pe tastatură (de la 10 litere/minut la 20...), nervoase, neobosite. De la succesiunea sinaptică, se ajunge la suprapunere; muşchii lombricali se contractă şi se relaxează ritmic, hematiile galopează prin capilare, transpiraţia se scurge în valuri.
Rezultatul, la pauză, 0-0. Premiul: o nouă postare about nothing.
Rezultatul, la pauză, 0-0. Premiul: o nouă postare about nothing.
Another Day at the...
...chain reaction trouble site, a.k.a. home, bittersweet home, where peace, quiet and solitude are always there for you. Until morning comes, rushing its shine on the tired windows, indirectly telling you to wake up.
In a hurry, you have enough time for a fight with the iron, that refuses to make your shirt smooth, at a decent temperature; as you turn the button, you hear a sizzle that could have been pleasant, if you were in the kitchen, in front of a frying pan full of raw goods; you smell the danger of losing the important wardrobe item, so you stop a little, enough to drop the hot iron on the floor, where happens to be a green plastic bag; you quickly grab the iron, fortunately, before it cots itself in melted plastic; you silently contemplate the poor injured green bag you'd bury in the junkyard.
Your sorrow is meant to be short lived; you have to dress up and leave your safe spot. Scared of the trouble to come, you contemplate the rain; you're brave enough to face it without the help of the umbrella.
In a hurry, you have enough time for a fight with the iron, that refuses to make your shirt smooth, at a decent temperature; as you turn the button, you hear a sizzle that could have been pleasant, if you were in the kitchen, in front of a frying pan full of raw goods; you smell the danger of losing the important wardrobe item, so you stop a little, enough to drop the hot iron on the floor, where happens to be a green plastic bag; you quickly grab the iron, fortunately, before it cots itself in melted plastic; you silently contemplate the poor injured green bag you'd bury in the junkyard.
Your sorrow is meant to be short lived; you have to dress up and leave your safe spot. Scared of the trouble to come, you contemplate the rain; you're brave enough to face it without the help of the umbrella.
joi, 1 octombrie 2009
I want to Break Free
...and I've got the key. În buzunarul stâng, mai precis. Cam greu de întins mâna, ce-i drept, când ai multe de făcut. Mai bine te gândeşti că încă nu e momentul; te prefaci că-ţi ajunge spaţiul, că te desfăşori exact la dimensiunile tale reale, că eşti cu adevărat tu...
Wish You Bad Luck....
Or that's what you wish to yourself, every second that you have available for thinking about other things than thoroughly sweeping the blueish tile floor or dusting that wood patterned surface of paper. Like you can't get enough, especially after such a day...
You wake up late in the morning-you're close to hitting the barrier between morning and afternoon, yet, you sleepwalk from the bedroom to the bathroom, you precariously follow the daily hygienic ritual, trying desperately to remove the last spots of drowsiness of your mind. Yet, you go on sleepwalking, feeling that the carpets are made of colourful savanna weeds, long enough to hide you. You open the door, close it behind you, lock it, then check its resistance once or twice, shortly before forgetting all your automatic gestures and wondering whether your door is too welcoming for burglars.
As you head towards a place where you would spend all your money, you get your eye caught on a book, shining behind an innocuous vitrine. You can't wait to make it yours, so you engage into a short, yet intense fight with the zippers of your purse, then, with the stubborn pink wallet, you take out two, maybe three banknotes, while a beggar-looking man asks the shopkeeper for another pack of cigarettes. You wait, patiently, fall asleep again, then grab the book that has become yours. You encounter resistance, you pull it harder from the hands of the half-old woman, who asks you again for money. Though you allow yourself to scream "What???", you obediently give her the money, walk away, full of anger, designing an intricate vengeance plan that includes grenades/zippos on fire/newspaper torches/throwing rocks etc. You try to calm yourself down, think about your wrong deeds, that may have been punished by this easy to avoid loss, can't help imagining the poor improvised thief dead, with the money spread across her chest.
In front of a building, which is, for you, the center of the universe, you meet an old friend, who has an interesting manner of speaking. Tired as you are, you partly listen to her, approve her arguments, feel happy for her newly discovered reason for pride. You'd like to get involved, yet, you are busy recovering a lost night. You are not even trying to make an impression, though you fit the vaunting type on a daily basis. She gets hungry, buys some olive bagels, offers me one, despite my resistance. She eats, and you conscientiously follow her; suddenly, you take a close look at the inside of the bagel; you discover that someone has picked his/her nose and left the debris in the filling. Not very keen on swallowing epithelial cells, coated with a thick bacterial layer, you remove the corpus delicti, along with a piece of bread, eat the rest, in spite of feeling an incessant urge to throw up.
You refuse to eat all day; you have won the match with your hunger. Finally, you'd be able to stick to your diet; you are very close to happiness.
You wake up late in the morning-you're close to hitting the barrier between morning and afternoon, yet, you sleepwalk from the bedroom to the bathroom, you precariously follow the daily hygienic ritual, trying desperately to remove the last spots of drowsiness of your mind. Yet, you go on sleepwalking, feeling that the carpets are made of colourful savanna weeds, long enough to hide you. You open the door, close it behind you, lock it, then check its resistance once or twice, shortly before forgetting all your automatic gestures and wondering whether your door is too welcoming for burglars.
As you head towards a place where you would spend all your money, you get your eye caught on a book, shining behind an innocuous vitrine. You can't wait to make it yours, so you engage into a short, yet intense fight with the zippers of your purse, then, with the stubborn pink wallet, you take out two, maybe three banknotes, while a beggar-looking man asks the shopkeeper for another pack of cigarettes. You wait, patiently, fall asleep again, then grab the book that has become yours. You encounter resistance, you pull it harder from the hands of the half-old woman, who asks you again for money. Though you allow yourself to scream "What???", you obediently give her the money, walk away, full of anger, designing an intricate vengeance plan that includes grenades/zippos on fire/newspaper torches/throwing rocks etc. You try to calm yourself down, think about your wrong deeds, that may have been punished by this easy to avoid loss, can't help imagining the poor improvised thief dead, with the money spread across her chest.
In front of a building, which is, for you, the center of the universe, you meet an old friend, who has an interesting manner of speaking. Tired as you are, you partly listen to her, approve her arguments, feel happy for her newly discovered reason for pride. You'd like to get involved, yet, you are busy recovering a lost night. You are not even trying to make an impression, though you fit the vaunting type on a daily basis. She gets hungry, buys some olive bagels, offers me one, despite my resistance. She eats, and you conscientiously follow her; suddenly, you take a close look at the inside of the bagel; you discover that someone has picked his/her nose and left the debris in the filling. Not very keen on swallowing epithelial cells, coated with a thick bacterial layer, you remove the corpus delicti, along with a piece of bread, eat the rest, in spite of feeling an incessant urge to throw up.
You refuse to eat all day; you have won the match with your hunger. Finally, you'd be able to stick to your diet; you are very close to happiness.
miercuri, 23 septembrie 2009
marți, 15 septembrie 2009
First comes love, then comes pain...
Şi dacă se întâmplă invers? După o îndelungată gestaţie, urmată de chinul concentrat în câteva ore al naşterii, abia atunci, iubirea păstrată undeva, într-un colţ de inimă, se va revărsa întreagă asupra noii fiinţe.
Nu vreau să devin sentimentală, apologia suferinţei dătătoare de viaţă pare să nu-şi aibă locul pe un blog condimentat cu umbrele unor evenimente mondene, sau ale unor morţi celebre - oportunităţi de rating, btw, de captatio malevolentiae, ale căror roade, sub forma comentariilor acide, nu s-au arătat încă. Nu vreau să cad în tezism, da tare-mi place mie să divaghez şi să mă joc aiurea.
First comes love, then comes pain, în ordinea logicii absolute, mai puţin în reclama de la iaurtul Muller sau cam aşa ceva: Pleasure...mmmm...where is the pain? Dacă am putea să savurăm la nesfârşit dragostea, cred că ne-am pune aceeaşi întrebare. Or WE'D TAKE THE PLEASURE FOR GRANTED.
Nu vreau să devin sentimentală, apologia suferinţei dătătoare de viaţă pare să nu-şi aibă locul pe un blog condimentat cu umbrele unor evenimente mondene, sau ale unor morţi celebre - oportunităţi de rating, btw, de captatio malevolentiae, ale căror roade, sub forma comentariilor acide, nu s-au arătat încă. Nu vreau să cad în tezism, da tare-mi place mie să divaghez şi să mă joc aiurea.
First comes love, then comes pain, în ordinea logicii absolute, mai puţin în reclama de la iaurtul Muller sau cam aşa ceva: Pleasure...mmmm...where is the pain? Dacă am putea să savurăm la nesfârşit dragostea, cred că ne-am pune aceeaşi întrebare. Or WE'D TAKE THE PLEASURE FOR GRANTED.
sâmbătă, 12 septembrie 2009
Nu am chef azi...
N-am chef de nimic, şi mă încurajez cu obositul ,,tomorrow is another day,, , that could be the first day of the rest of my life, dacă nu mai pun la socoteală ziua asta pierdută.
vineri, 28 august 2009
Audio Killed the Video Star...
Fix după mult-aşteptatul concert al Madonnei, la care, din p[cate sau din fericire, poate, nu am ajuns decât via television waves, m-am trezit şi eu că am un blog în comă profundă, cu mare nevoie de resuscitare. Cum ultima postare din iunie, care era să fie bomboana de pe coliva blogului, avea în prim şi singur plan imaginea divei blonde, creţe, câştigătoare in the fight against old age, m-am gândit să scriu şi ceva impresii despre show-ul importa(n)t zilele trecute.
Ce-i drept, cronica momentelor proaste s-a făcut demult, şi eu n-am de gând să le compilez aci.
Scanând rapid, din privire, cele câteva înregistrări, difuzate muritorilor de rând la TV, m-am crezut, pentru câteva clipe, una din puţinele femei dăruite de natură cu X-ray vision: chiloţi, chiloţi, iar chiloţi...şi nu la o prezentare de lenjerie intimă-deşi se poartă showurile multifuncţionale. No symmetry in the dance-oi fi dat, din greşeală, peste vreun performance de alt gen... Aceleaşi mişcări reciclate-că doar anul ăsta mişcarea de reciclare a fost en vogue, cu surle şi trâmbiţe, aceleaşi melodii remixate, vechi iubiri îmbătrânite, prost fardate, ucigătoare de nostalgie.
La Isla Bonita s-a transformat în La Isla Gitana, Uh-Uh,asezonată cu răgete orgasmice, peste sonorul şi aşa obosit...era firesc să urmeze pledoaria pronondiscriminare. aici, no comment from me...just the video...
Ce-i drept, cronica momentelor proaste s-a făcut demult, şi eu n-am de gând să le compilez aci.
Scanând rapid, din privire, cele câteva înregistrări, difuzate muritorilor de rând la TV, m-am crezut, pentru câteva clipe, una din puţinele femei dăruite de natură cu X-ray vision: chiloţi, chiloţi, iar chiloţi...şi nu la o prezentare de lenjerie intimă-deşi se poartă showurile multifuncţionale. No symmetry in the dance-oi fi dat, din greşeală, peste vreun performance de alt gen... Aceleaşi mişcări reciclate-că doar anul ăsta mişcarea de reciclare a fost en vogue, cu surle şi trâmbiţe, aceleaşi melodii remixate, vechi iubiri îmbătrânite, prost fardate, ucigătoare de nostalgie.
La Isla Bonita s-a transformat în La Isla Gitana, Uh-Uh,asezonată cu răgete orgasmice, peste sonorul şi aşa obosit...era firesc să urmeze pledoaria pronondiscriminare. aici, no comment from me...just the video...
Ressurection
...of a blog, serving as a disposal facility for the loudmouth in charge of annoying people, making them feel miserable and getting them bored o death. After having totally enjoyed a British-humour style holiday, with sunburns, sudden summer colds, unpaid work and vigourous kicks in the receiving end, I am in the mood for writing ... I mean, throwing away some old stuff...memories...sweet old days, long lost, never to be recovered again...
... and of a nasty persona, wandering around in the blogosphere, looking for victims. All volunteers are welcome, no matter the age, sex and location.
Have an awful time.
... and of a nasty persona, wandering around in the blogosphere, looking for victims. All volunteers are welcome, no matter the age, sex and location.
Have an awful time.
sâmbătă, 13 iunie 2009
On the road...
Underwear in plain sight, triumphantly designed, blond hair hanging above and underneath a hat that seems to come from the lingerie, plus old age in pink glaze, no glory blaze to come up with.
This is Madonna! behold! taste her red, grease-flavoured lips, before you go further.
This is Madonna! behold! taste her red, grease-flavoured lips, before you go further.
miercuri, 3 iunie 2009
I've had enough of...
living, blogging, whatsoever, synonyms or not, boring, or straightforward exhausting both.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
